
Cheltuielile totale ale populației au fost, în primele trei luni ale anului, în medie, de 2.098 lei lunar pe gospodărie (728 lei pe persoană) și au reprezentat 90,5% din nivelul veniturilor totale medii, care s-au ridicat la 2.318 lei pe gospodărie și 804 lei pe persoană, arată datele transmise ieri de INS.
Cheltuielile de consum au avut cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor gospodăriilor (71,6%), urmate de impozite, contribuții, cotizații și taxe (16%).
Cu alte cuvinte, cea mai mare parte din veniturile romånilor se duce pe måncare. Din păcate, o parte din acești bani sunt aruncați, pentru că romånii aruncă o cincime din produsele alimentare pe care le cumpără, întrucåt se aprovizionează cu o cantitate mai mare decåt cea pe care o consumă efectiv.
Cea mai mică pondere în cheltuielile lunare o are educația – doar 0,7%.
Cifrele INS arată care sunt prioritățile romånilor și câți bani dau, la propriu, pe educație. Cea mai mare parte a cheltuielilor totale de consum făcute de români în primul trimestru din 2011 s-a axat pe alimente și băuturi nealcoolice (42%).
O componentă a consumului, cu pondere mare în cheltuieli, este legată de locuință (apă, energie electrică și termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea și întreținerea locuinței). În trimestrul I 2011, acesteia i s-a alocat din cheltuielile de consum 22,4%. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuința (18,6%) a fost absorbită de consumul de utilități necesare funcționării și încălzirii locuinței (apă, energie electrică și termică, gaze naturale și alți combustibili).
La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele și restaurante (1,2%) și, pe ultimul loc, cele pentru educație (0,7%).
Cu alte cuvinte, din 100 de lei cheltuiți de o familie, aproape 72 merg spre consum, iar din aceștia, mai puțin de 1 leu este alocat educației.
În schimb, țigările și alcoolul sunt mai importante pentru români decât educația sau sănătatea (4,8%), cu o pondere de 7,2% din cheltuielile lunare.
Cheltuielile cu educația sunt bătute de departe și de cele cu îmbrăcămintea și încălțămintea – 3,9%.
Diferențe mari între rural și urban
Potrivit INS, în timp ce nivelul cheltuielilor totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, este mai mare în urban față de rural cu 471 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 36 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 49,4% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii.
În trimestrul I din 2011, veniturile totale medii lunare au fost, în termeni nominali, de 2.318 lei pe gospodărie și 804 lei pe persoană, din care veniturile bănești au fost, în medie, de 1.867 lei lunar pe gospodărie (648 lei pe persoană), iar cele în natură de 450 lei lunar pe gospodărie (156 lei pe persoană).
Salariile și celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (47,6% din veniturile totale ale gospodăriilor).
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, în trimestrul I 2011, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale în proporție de 24,9%, veniturile din agricultură cu 1,9%, veniturile din activități neagricole independente cu 2,6% și cele din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei cu 1,7%. O pondere importantă dețin și veniturile în natură (19,4%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (17,5%).
În trimestrul I 2011, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 25,9% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural și cu 9,8% mai mari față de ansamblul gospodăriilor.
În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporție de 60,6% din salarii, de 24,0% din prestații sociale, veniturile în natură reprezentând 9,2% din total.
În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producția agricolă, care a asigurat 39,0% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (34,7% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile bănești din agricultură asigurând numai 4,3% din veniturile gospodăriilor din mediul rural. O contribuție importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit și veniturilor din prestații sociale (26,3%) și celor salariale (26,3%).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















