
Cioloș: Alocarea bugetară ar putea fi corelată cu absorbția fondurilor europene
România trebuie să demonstreze prin măsuri administrative că are capacitatea de a absorbi fondurile europene, existând posibilitatea unor discuții la nivel politic în Consiliul și în Parlamentul European privind legarea alocărilor bugetare de absorbție, a declarat ieri comisarul Dacian Cioloș.
„Vor fi fonduri mai mari pentru România față de perioada actuală. Propunerea Comisiei Europene avantajează, printre altele, și România, care va fi beneficiar net în creștere pentru politica comună agricolă și de coeziune. Dar nu exclud discuții la nivel politic în Consiliul și în Parlamentul European și să existe tentația să facă legătura între alocări și absorbție. De aceea sunt necesare măsuri administrative prin care România să demonstreze că este capabilă să folosească fondurile“, a precizat comisarul european pentru Agricultură.
Acsta a declarat că propunerea Comisiei Europene privind bugetul total a fost una creativă, urmărind dezvoltarea pe bază de inovație și cercetare și relansarea creșterii economice pentru întărirea pieței comune, dar și una realistă.
Bugetul total al Uniunii Europene pentru 2014-2020 este de 1.025 miliarde euro, 95% dintre aceste fonduri întorcându-se la statele membre prin proiectele dezvoltate.
Rezultatele, mai importante decât absorbția
Absorbția fondurilor nu va mai fi principalul obiectiv, ci se va pune accent pe indicatori de rezultate măsurabile prin utilizarea bugetului. De asemenea, statele membre trebuie să își asume angajamentul de obținere a acestor rezultate, urmând să existe contracte de parteneriate cu Comisia Europeană. Practic, statele membre se angajează în atingerea unor obiective naționale și a celor stabilite de politica comună.
Totodată, prin reformele politicilor comunitare se dorește simplificarea procedurilor fără scăderea gradului de utilizare a fondurilor europene, pentru diminuarea birocrației, „cu speran ța că statele membre nu vor adăuga mai multă birocrație în normele de implementare“, a precizat Cioloș.
Birocrația, dar și corupția au fost problemele despre care comisarul european a vorbit și la precedenta vizită a sa în țară. Cioloș declara că primește multe sesizări legate de comportamentul unor funcționari de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și de modul cum aceștia aplică procedurile de selecție și contractare elaborate la nivel național.
„Curentul“ a arătat recent, cum pierde Romånia fonduri europene de miliarde de euro din cauza procedurilor greoaie și a birocrației. În regiunea Nord-Est, primarii așteaptă luni de zile avizele de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) pentru demararea proiectelor cu fonduri europene, prin Măsura 322.
E nevoie de o coordonare centrală
Comisarul european pentru Agricultură consideră că este nevoie de o persoană cu greutate în Guvern care să propună și să ia măsurile de deblocare a unor situații.
„Ideea de a face un minister unic nu este de dragul de a crea o birocrație în plus, dar se observă, la nivelul Comisiei Europene, că există această lipsă de coordonare între ministere. Este nevoie de o persoană cu greutate politică în Guvern care să poată să propună și să ia măsurile necesare la nivel orizontal pentru a simplifica sau debloca anumite situații pe diferite programe operaționale“, a explicat Dacian Cioloș. Comisarul european a mai spus că în acest caz nu va scădea implicarea miniștrilor, care vor rămâne responsabili de utilizarea strategică a fondurilor și de urmărirea execuției proiectelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















