Directorul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, Radu Popa, s-a prezentat, ieri, la Direcția Națională Anticorupție, unde a precizat că a depus o serie de documente ale instituției în cazul mai multor plângeri făcute de primarul general Sorin Oprescu față de fosta conducere a ALPAB. Radu Popa a declarat, la ieșirea din sediul DNA, că nu s-a prezentat în nicio calitate și că a venit ca director al ALPAB pentru a aduce, la solicitarea anchetatorilor, o serie de documente privind mai multe contracte derulate în perioada 2007-2008. Întrebat despre ce dosar este vorba, Radu Popa a arătat că sunt mai multe plângeri ale primarului Sorin Oprescu făcute față de fosta conducere a ALPAB și de modul în care aceasta a încheiat mai multe contracte. Popa a precizat că plângerile primarului Capitalei vizau chestiuni precum achiziția unor bărci, demolarea Stadionului „Lia Manoliu“ sau lucrări în Satul Francez. Întrebat dacă a fost citat până în prezent la DNA într-un dosar privind achiziția de hidrobiciclete și bărci sau privind lucrările din Satul Francez, potrivit unui document transmis de Curtea de Conturi DNA-ului care viza ilegalități la derularea acestor contracte, Radu Popa a răspuns că nu a primit nicio citație și că aspectele judiciare privind acel raport din 2010 al Curții de Conturi nu s-au finalizat, urmând ca instanțele de judecată să ia decizii în acest sens.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















