Elevii înscriși în clasa a IX-a vor fi repartizați astăzi în liceele pentru care au optat, după ce datele candidaților transmise din județe și din București sunt verificate de Centrul Național de Admitere. Potrivit metodologiei de admitere în clasa a IX-a, Centrul Național de Admitere a verificat duminică, 10 iulie, bazele de date transmise de comisiile de admitere județene și de cea a municipiului București. În cazul unor nereguli, cum ar fi candidați înscriși în mai multe județe sau aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini, acestea au fost transmise comisiilor județene și, respectiv, comisiei municipiului București, care trebuiau să le corecteze și să le confirme la Centrul Național de Admitere până ieri, la ora 22.00. Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de opțiunile acestora înscrise în fișa de opțiuni, trebuia făcută până cel mai târziu astăzi, potrivit metodologiei. Centrele de admitere județene și cel al municipiului București tipăresc și afișează, până mâine, în fiecare unitate de învățământ gimnazial, precum și în centrul special de înscriere pentru absolvenții proveniți din alte județe lista candidaților admiși în licee, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu unitatea la care au fost admiși. De asemenea, va fi afișată situația locurilor rămase libere la fiecare unitate de învățământ liceal din județe și din București.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















