Home Actualitate Urmărirea penală a parlamentarilor-miniștri ajunge la Cameră și Senat

Urmărirea penală a parlamentarilor-miniștri ajunge la Cameră și Senat

DISTRIBUIŢI

Ministerul Public este obligat să sesizeze Camera Deputaților sau Senatul în cazul miniștrilor-parlamentari, și președintele în cazul miniștrilor. Motivarea Curții Constituționale este clară din acest punct de vedere și precizează că niciuna dintre aceste autorități nu poate fi sesizată "preferențial sau aleatoriu". După cum a declarat pentru HotNews.ro Livia Saplacan, purtătorul de cuvânt al DNA, procurorii vor sesiza în cel mai scurt timp Camera și Senatul.
În motivare se precizează clar căreia dintre autorități trebuie să se adreseze Parchetul:
Camera Deputaților sau Senatul – pentru actualii sau foștii miniștri (prim-ministru, ministru de stat, ministru, ministru delegat, după caz), care la data sesizării au și calitatea de senator sau deputat, și președintele României – pentru actualii sau foștii membri ai Guvernului care la data sesizării nu au calitatea de senator sau deputat.
Motivarea Curții mai spune că decizia se aplică și pentru dosarele în curs, cu alte cuvinte, nu acționează doar pentru viitor, așa cum se precizează în Constituție.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.