Home Știință SUA vor stopa retragerea din Irak

SUA vor stopa retragerea din Irak

DISTRIBUIŢI

O ipoteză care se conturase tot mai clar în ultimele săptămâni devine aproape sigură, aceea că retragerea trupelor americane din Irak va fi stopată după luna iunie a acestui an. Această concluzie reiese din cele două zile de audieri din Congresul american a comandantului trupelor americane din Irak, David Petraeus, și a ambasadorului David Crocker. În consecință, în iunie vor rămâne 140.000 de militari, măsură care e susținută și de președintele american George W. Bush. Prezența militară masivă e necesară, a afirmat Petraeus, deoarece progresele din Irak sunt "fragile" și nu pot fi susținute fără forța militară. Toți cei 3 candidați cu șanse la președinția SUA – senatorii Hillary Clinton, Barack Obama și John McCain au participat la audieri și au încercat să-și facă voalat campanie electorală pe această temă, primii doi cerând retragerea trupelor, iar al doilea susținând contrariul, că retragerea trupelor ar duce la un dezastru strategic pentru Statele Unite. Între timp, situația din Irak devine tot mai complicată, numai în ciocnirile de ieri dintre armata americană și milițiile șiite fidele lui Moqtada al Sadr lăsând 13 morți într-o suburbie a Bagdadului, plus 6 civili uciși de tiruri de mortiere.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.