FC Vaslui i-a luat locul Timișoarei în preliminariile Ligii Campionilor, unde va da piept cu Twente Enschede în turul trei preliminar. Cu toate că moldovenii pot spera la o calificare în fața olandezilor, realizează că ar mai avea de trecut și de play-off pentru a intra în grupe, astfel că și-au fixat ca obiectiv grupele celeilalte competiții continentale, Europa League. „Mingea e rotundă, avem șansele noastre și ne vom bate pentru ele. Chiar sunt șanse și noi credem în ele, însă o calificare a Vasluiului în grupele Europa League ar fi un obiectiv realizat. Aș dori să fie adevărat și să putem ajunge în Liga Campionilor, dar dorințele noastre sunt foarte puțin realiste. Chiar și în cazul în care am trece de Twente Enschede, ceea ce e foarte greu, ar mai exista un play-off de Champions League, ceea ce este de-a dreptul imposibil“, a declarat președintele vasluienilor, Constantin Zotta.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















