
Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Nici prietenilor din facultate nu le mai dă pe pile contracte în Teleorman. În schimb, Liviu Dragnea s-a transformat peste noapte în „mama Omida“ și s-a pus pe prevestit inepții politicianiste. Acesta a declarat la televiziunea mogulului Felix că din sondajele realizate de USL la nivel local, din care au fost prezentate doar o parte, estimează că PDL va mai obține doar trei-patru președinții de consilii județene, în timp ce USL se va putea lăuda cu 29-31 de astfel de președinții. Întrebat și câte primării crede că va lua USL, Dragnea a estimat că numărul acestora se va ridica la aproximativ 2.000. Cu toate astea, rezultatele prezentate nu au inclus toate județele țării, ci doar o parte dintre ele, cele pentru care USL a dat publicității datele finale. De asemenea, USL nu a precizat eșantioanele pe care au fost realizate sondajele la nivel județean sau întrebările exacte care au fost puse ori perioada exactă a realizării tuturor cercetărilor. În opinia secretarului general al PSD, USL mai poate pierde alegerile doar dacă se bate singură, așa că a început să se organizeze „până la nivel de celulă“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















