Jucatorul echipei Dinamo, Claudiu Niculescu, si fotbalistul formatiei Sportul Studentesc, Gigel Bucur, au ocupat primul loc, cu 21 de goluri, in clasamentul golgheterilor sezonului 2004/2005 al Diviziei A, care s-a incheiat sambata.
Locul doi in acest clasament a fost ocupat de fotbalistul echipei Rapid, Daniel Niculae, cu 14 goluri, la egalitate cu Victoras Iacob de la Otelul Galati, autorul unui hat-trick in meciul de sambata cu Universitatea Craiova.
Pe pozitia a treia, s-a situat fotbalistul echipei Poli Timisoara, Gabriel Caramarin, cu 13 goluri, in timp ce locul patru i-a revenit lui Cristian Coroian (Gloria Bistrita) – cu 12 goluri.
Pe locul cinci, la egalitate, cu 11 goluri, s-au clasat Adrian Anca (CFR Cluj), Nicolae Dica (Steaua) si Ionel Danciulescu (fostul component al echipei Dinamo, transferat la Shandong Luneng).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















