Home Politic A inceput curatenia!

A inceput curatenia!

DISTRIBUIŢI

Noua vedeta pesedista Antonie Iorgovan a declarat recent ca fostilor membri ai guvernului Nastase li se pregatesc dosare penale, iar revitalizarea dosarelor revolutiei si mineriadei din 13-15 iunie este doar inceputul. PSD este un partid populat cu oameni carora presa romaneasca si internationala le-a acordat porecle -exotice-, iar supranumele cu care au fost botezati pesedistii au un singur numitor comun: coruptia.


Mischie, Toma Zaharia si Dumitru Sechelariu – trioul de aur din PSD

In ultimele zile, pensionatul general -T-Zeu- Toma Zaharia si primarul-stadion Dumitru Sechelariu au facut si ei excursii la PNA. Un caz nerezolvat nici pana in ziua de astazi in care este implicat Toma Zaharia este dosarul -Sintofarm-, iar ministrul de interne, Vasile Blaga, declara intr-un interviu publicat in luna mai in cotidianul -Romania libera- ca procurorii Parchetului General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat dosarul inca de acum doi ani. In ianuarie 2005, PNA dadea publicitatii un comunicat in care anunta ca procurorii Serviciului inspectie vor verifica actiunea intreprinsa de Marian Oprisan de strangere de fonduri pentru echipa de fotbal Unirea Focsani. Fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, este si el tinta PNA, fiind pus sub acuzatie pentru trafic de influenta si luare de mita. In rechizitoriul Parchetului se arata ca, in perioada 1999-2002, el ar fi pretins de la un om de afaceri executarea unor lucrari de constructii si de renovare la trei imobile proprietate personala, valoarea lucrarilor depasind 4,5 miliarde de lei. Nicolae Mischie a lasat sa se inteleaga ca in schimbul acestor servicii poate interveni pe langa autoritatile statului pentru acordarea unor contracte economice preferentiale firmelor omului de afaceri.

Dosare pesediste sub covor

Daca justitia va incepe sa functioneze, capul de afis al comediei -Curatenie in PSD- va fi tinut de presedintele executiv, Adrian Nastase. El are intocmit un dosar penal instrumentat de Serviciul anchete speciale din cadrul PNA privind acte de coruptie, in urma denuntului a 11 organizatii guvernamentale, care au prezentat ca proba faimoasele stenograme PSD. Ulterior, PNA s-a spalat elegant pe maini si si-a declinat competenta in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Totusi, daca va fi gasit vinovat, Nastase este pasibil de inchisoare de la 1 la 5 ani.

In acelasi dosar, Dan Matei Agathon, ministrul turismului in Cabinetul Nastase, si deputata Dorina Mihailescu au dat si ei cu subsemnatul, dar numai in calitate de martori. In septembrie 2004, PNA, in frunte cu procurorul-sef de atunci, Ioan Amarie, a reusit uluitoarea performanta de a finaliza numai dupa o luna de ancheta cazul blocului din Strada Zambaccian. Sesizarea, depusa de Mona Musca, cerea investigarea legaturii dintre cumpararea la un pret mult subevaluat (11.000 de dolari, de 25 de ori mai mic decat pretul pietei) de catre Adrian Nastase a unui teren de 700 de metri patrati in cea mai scumpa zona a Capitalei, teren ce a apartinut fostului deputat Gabriel Bivolaru.

Mai multi ofiteri ai Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie, adica serviciul secret din Ministerul Justitiei, au dat publicitatii in luna martie 2005 un document intitulat -Armaghedonul PNA- in care acuzau -matrasirea politica- a adevaratelor dosare de coruptie. Printre aceste dosare se numara si cel al fostului ministru al integrarii europene, Hildegard Puwak. Ea a obtinut prin intermediul programului -Leonardo da Vinci- 150.000 de euro, procesati prin firmele sotului sau. Pentru acest dosar, s-a intervenit inclusiv de la Cotroceni, de aceea si solutia de neincepere a urmaririi penale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.