Iorgovan a fost avertizat de Comisia de Integritate Morala a PSD in legatura cu orice declaratie pe care se simte tentat sa o faca, fara mandatul comisiei, privind activitatea acesteia. Declaratiile indraznete ale senatorului -mai special-, dupa cum s-a exprimat eufemistic presedintele PSD, Mircea Geoana, referindu-se la Antonie Iorgovan, au dus la ultimatumul pe care acesta l-a primit din partea comisiei pe care o reprezinta, in calitate de prim-vicepresedinte, functie din care a fost insa suspendat de curand, in contul afirmatiilor sale acuzatoare la adresa actualei conduceri a PSD.
-Orice alta declaratie suplimentara care incalca aceste angajamente va presupune automat sanctiuni din partea comisiei sau a organizatiei de partid centrale, in functie de statut. Evident, nu se poate spune ca Iorgovan ca om politic nu va mai avea voie sa vorbeasca, insa ceea ce noi spunem este ca nu numai dansul, ci cu totii nu putem face declaratii referitoare la activitatea comisiei, fara un mandat din partea acesteia-, a comentat senatorul Cristian Diaconescu, presedintele Comisiei de Integritate Morala, miercuri seara, la finalul sedintei in care s-a transat problema Iorgovan.
Starea de incompatibilitate a lui Iorgovan este insa valabila numai in speta Omar Hayssam, aceasta insemnand ca senatorul nu va mai avea dreptul sa voteze pe marginea raportului final, intocmit de comisie pe marginea acestui caz.
-Noi am constatat ca s-a aflat intr-o stare de incompatibilitate. Pe cazul Hayssam, Iorgovan este incompatibil si nu mai are nici un drept de investigare din acest punct de vedere. Iar in ceea ce priveste declaratiile sale, intregul comitet national i-a atras atentia ca orice alta declaratie in afara mandatului va atrage automat sanctiuni, acestea fiind prevazute de statutul PSD-, a mai spus Diaconescu, subliniind ca raportul comisiei privind legaturile membrilor PSD cu omul de afaceri Omar Hayssam va fi finalizat in termen de doua saptamani de la data de 20 iunie a.c.
Iorgovan a refuzat sa comenteze decizia comisiei, rezumandu-se la avertizarea ca asupra PSD planeaza in prezent un real pericol, reprezentat de -tunul- puterii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















