Prezent sambata la turneul International Golf Cup 2005 de la Breaza, Gica Hagi a raspuns mai multor intrebari legate de situatia sa si de fotbalul romanesc. -Nu regret ca nu am venit la Steaua. Era bine din toate punctele de vedere, insa nu era momentul. Cu siguranta va veni si acela, pentru ca sunt tanar. Sunt ceva oferte pe numele meu, dar nu foarte clare. Nu am luat o decizie, poate fi afara sau poate fi acasa. Daca va fi acasa, trebuie sa ma gandesc foarte bine, este o decizie importanta pentru mine si familia mea-, a spus Hagi, comentand refuzul de a antrena echipa din Ghencea.
-Poate o sa ajung unde nu va ganditi-
Intrebat la ce echipa ar putea antrena in campionatul intern, Hagi a raspuns: -Oricine poate sa fie, am jucat pentru Romania si ma consider al Romaniei. Am tinut cu Steaua, tin cu ei, Steaua, Dinamo si Rapid sunt echipe de top la care orice antrenor si-ar dori sa ajunga-. Ulterior, chestionat daca are oferte de la Dinamo sau Rapid, tehnicianul a spus enigmatic: -Nu, poate o sa ajung unde nu va ganditi voi-. Hagi a calificat drept speculatii informatiile potrivit carora refuzul sau de a veni la Steaua ar avea legatura cu faptul ca Ioan Becali ar putea prelua o functie de conducere la Dinamo. -Daca va fi sa raman in Romania, ma voi gandi foarte bine inainte pentru ca nu o sa ma intorc de azi pe maine. Daca nu va fi definitiv, atunci va fi pe lunga durata-, a mai adaugat Hagi care a apreciat ca ucraineanul Oleg Protasov este o alegere buna pentru Steaua: -Este un nume foarte mare, are experienta, a castigat campionatul in Grecia si a fost si un jucator valoros. Ii urez succes si este bine ca vin antrenori straini la noi-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















