
Premieră în justiția română
Departamentul Național Anticorupție a obținut ieri într-o instanță gălățeană, în premieră pentru justiția română, interdicție de producție pentru o firmă al cărei patron este cercetat penal, informează Mediafax. Este vorba despre firma Top Meat Food Galați al cărei patron, Neculai Dumitru, a fost arestat pentru corupție, după ce ar fi încercat să influențeze martorii din dosarul în care este anchetat, societatea acestuia fiind obligată ca două luni să nu mai producă sau să distribuie preparate din carne. Tribunalul Galați a dispus, luni, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Neculai Dumitru, reprezentantul legal al societății Top Meat Food Galați, cercetat alături de directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Galați, Viorel Gheorghiță. Inițial, în acest dosar a fost arestat doar Viorel Gheorghiță, Neculai Dumitru primind interdicție de a părăsi țara. Procurorii anticorupție de la Serviciul Teritorial Galați au revenit în fața instanței cu o nouă propunere de arestare preventivă a lui Neculai Dumitru, pe motiv că acesta, în timpul cât a fost lăsat liber, a încercat să influențeze mai mulți martori din dosar.
Instanța a admis propunerea procurorilor, astfel că patronul firmei Top Meat Food Galați a fost arestat, decizia putând fi însă contestată la instanța superioară.
De asemenea, Tribunalul Galați a admis cererea procurorilor de a interzice firmei Top Meat Food Galați să își mai desfășoare activitatea de preparare și comercializare a produselor alimentare pe o perioadă de 60 de zile, decizia constituind o premieră în justiția română.
Procurorii gălățeni au adunat noi probe în acest dosar care dovedesc faptul că Neculai Dumitru încearcă influențarea mai multor persoane din dosar precum și probe care dovedesc faptele de corupție de care acesta este acuzat, au declarat, luni, pentru Mediafax surse judiciare.
În 23 iunie, procurorii anticorupție i-au reținut pe directorul DSVSA Galați, Viorel Gheorghiță, pentru dare de mită, luare de mită, șantaj, abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, precum și pe Neculai Dumitru, pe care îl acuză de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și falsificare de alimente sau alte produse.
O zi mai târziu, Tribunalul Galați a emis mandat de arestare preventivă doar pentru Viorel Gheorghiță, astfel că Neculai Dumitru a fost lăsat liber, cu interdicție de a părăsi țara.
Potrivit procurorilor DNA, în ianuarie 2008, Viorel Gheorghiță, în calitate de director executiv al DSVSA Galați, a dat mai multe produse alimentare unor inspectori ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru ca aceștia să nu consemneze într-un act de control faptul că el nu a remediat neregulile găsite de Departamentul de Control al Guvernului la instituția pe care o conducea.
Totodată, Viorel Gheorghiță este acuzat și că, în cursul acestui an, a cerut unor funcționari cu atribuții de control din subordinea sa să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să protejeze activitatea unor comercianți și producători de produse alimentare din Galați.
În acest context, în cursul lunii aprilie, Viorel Gheorghiță i-a pretins lui Dumitru Neculai, administratorul Top Meat Food Galați, mai multe produse alimentare pentru terțe persoane, astfel ca inspectorii din subordinea sa să nu amendeze magazinele aparținând Top Meat Food Galați. Procurorii notează că, fiind astfel protejat, Dumitru Neculai „s-a implicat în activități de producere și comercializare a unor produse alimentare dăunătoare sănătății consumatorilor“.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















