Termenul de "fonduri europene" se dovedește a fi atât de ușor de pronunțat de către unii dintre candidații la Primăria municipiului Iași, încât despre proiectele pentru atragerea lor nici nu se mai pune problema concretizării. Poate de aceea îi este atât de ușor candidatului PNL la fotoliul de primar al municipiului Iași să vorbească despre înființarea unei Agenții Europene la Iași. Așa că Adomniței și-a propus să aducă în oraș sediul unei agenții europene. El a făcut anunțul într-o conferință de presă, fără a menționa care este agenția vizată. "Ne dorim ca la Iași să fie înființată o agenție europeană, pe diferite domenii de interes, acolo unde putem găsi o deschidere la UE. Aceasta are 37 de agenții, răspândite în 17 state membre. Restul țărilor nu au nici o agenție pe teritoriul lor. Dorința UE este ca aceste instituții să nu fie amplasate la Bruxelles, ci răspândite pe întreg teritoriul Uniunii, pentru a descuraja descentralizarea și pentru a asigura dezvoltarea tuturor regiunilor. Azi, în România nu există o astfel de agenție și nu văd de ce nu ar da Iașiul startul pentru asemenea lucru", a declarat Adomniței.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















