Agricultura din Marea Britanie, privată de posibilitatea folosirii muncitorilor străini, se duce de râpă. În situația în care culturile putrezesc pentru că nu există oameni care să le culeagă, britanicii încep să regrete restricțiile pe piața muncii pe care le impuseseră României și Bulgariei. În acest timp, presa critică aspru aceste măsuri ale căror efecte încep să se vadă – culturile rămân neculese, supermarketurile sunt nevoite să importe căpșuni și alte fructe din Europa. Din păcate, nici muncitorii români sau bulgari nu i-ar fi salvat pe britanici deoarece, de ceva timp, cetățenii noilor state membre ale Uniunii Europene nu mai sunt atrași de slujbele sezoniere din sectorul agricol britanic. După părerea redactorilor ziarului "The Independent", perspectiva unui câștig de șapte lire pe oră nu mai este interesantă, mai ales în condițiile deprecierii lirei sterline. După ce a oprit afluxul de cetățeni români și bulgari printr-un sistem de controale foarte complex, greoi și nedrept, guvernul britanic s-a văzut pus în încurcătură acum de lipsa de personal din agricultură. Pe termen scurt, guvernul ar trebui să țină cont de ceea ce spun fermierii și să crească – nu să reducă – numărul agricultorilor imigranți, mai precizează sursa citată. Deocamdată, britanicii sunt la începutul sezonului de cules și nu au cu cine să lucreze, căpșunile putrezind deja. Agricultorii britanici încearcă din răsputeri să recruteze suficienți lucrători pentru a culege peste 50.000 de tone de căpșuni, zmeură și alte fructe cultivate pentru piața internă. "Dacă nu facem rost de oameni până la sfârșitul lunii mai, avem o problemă majoră, iar dacă nu culegem fructele până la 3 iunie, se vor strica", este de părere Gary Bruce, managerul unei ferme de fructe din Arbroath.
Potrivit Uniunii Naționale a Fermierilor Britanici, în acest an, criza forței de muncă este mai serioasă ca anul trecut. Potrivit "The Independent", se estimează că deficitul de lucrători se ridică la 25% din totalul necesar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















