Home Special Uite criza, nu e criza!

Uite criza, nu e criza!

DISTRIBUIŢI

La o dezbatere națională despre migrația forței de muncă, ministrul Păcuraru a negat că România se confruntă cu criză a forței de muncă, deși majoritatea specialiștilor susțin contrariul, iar patronii sunt nevoiți să importe muncitori pentru a ocupa posturile în care au nevoie de oameni. Mai mult, previzionar, ministrul muncii, Paul Păcuraru, crede că de abia peste 5 sau 10 ani o să ne plângem întradevăr că ducem lipsă de muncitori. De ce oare, dacă nu avem nevoie de forță de muncă, chiar la inițiativa Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse s-au desfășurat burse ale locurilor de muncă în Italia sau Spania, în încercarea disperată de a-i readuce pe românii plecați în străinătate? Parcă la momentul respectiv ne aflam într-o criză a forței de muncă. Și tot ministrul Păcuraru susținea, parcă, succesul acestor burse. Pe care acum îl neagă, spunând numai că numărul muncitorilor care vor să se întoarcă nu poate fi cuatintificat. Oare succesul pe care îl declarase, cum putuse fi cuantificat? Conform spuselor ministrului Păcuraru, abia când vom fi "loviți" de deficitul demografic vom avea parte de o adevărată criză de muncitori. Sau poate când mai multe state vor ridica restricțiile impuse muncitorilor români și vor pleca și cei rămași, am spune noi, fără speranța ca emigranții să se întoarcă acasă, chiar și în condițiile în care patronii români vor să îi momească, iar situația din Italia și Spania, unde sunt cei mai mulți dintre cei plecați, nu este chiar propice angajărilor. Deși recunoaște că deficitul de pe piața muncii este mare, Păcuraru ne liniștește că sunt înregistrate 80.000-100.000 de locuri de muncă vacante. Ministrul muncii crede că pentru creșterea ratei de ocupare sunt necesare proiecte concrete, iar angajatorii ar trebui să se implice mai mult să caute personal, căci acesta există, mai ales în mediul rural.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.