
La aniversarea a 7 ani de carieră, Cosmina Păsărin va primi cadou un site nou și un rol într-un lung-metraj! Deși aniversarea este abia în luna iunie, Cosmina a început deja lucrul la cadoul pe care și-l face singură: un nou site, o ședință foto de concept, și repetițiile pentru lung metrajul pe care, spune ea, l-a primit cadou. Deși a muncit pe rupte să ia rolul ăsta și a stat în probe de ore întregi, Cosmina zice că a meritat.
Și după tot efortul făcut, Cosmina simte acest rol tot ca pe un cadou, pentru că e un scenariu care-i place mult, o provoacă și o face să scoată ce are mai bun în ea. Ședința foto pentru noul site a debutat într-o dimineață friguroasă, acum 2 săptămâni. Acțiunea s-a desfășurat la Pitești, timp de 12 ore, iar la final, Cosmina a fost imortalizată cu noul său look afro-american. După 7 ani, Cosmina crede că se poate juca cu imaginea ei. Așa că a interpretat un rol, ajutată de o echipă grozavă de machiaj, care a petrecut peste 4 ore pentru body make-up-ul exotic! Ședința foto a avut loc mai devreme decât era programată inițial, datorită celui de-al doilea cadou primit de Cosmina: începerea filmărilor în mai, pentru lung-metrajul "Tanti", programat să fie finalizat în această toamnă. Cosmina spune că rolul este foarte important pentru intriga filmului, pentru că acesta tratează subiecte critice, ea având o responsabilitate mare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















