Acasă Știință Viitorul Serbiei, în mâna șantajiștilor sau a socialiștilor

Viitorul Serbiei, în mâna șantajiștilor sau a socialiștilor

DISTRIBUIȚI

Alegerile parlamentare de ieri din Serbia au complicat și mai mult scena politică din această țară și au creat o situație în care două partide mici pot hotărî viitorul Serbiei – în interiorul sau în afara Europei. Cele două sunt Partidul Socialist, cel despre care se poate spune că a nenorocit Serbia în anii '90, și Partidul Democratic din Serbia, al premierului Vojislav Kostunița, 13% din voturi, un politician versatil, care după precedentele alegeri a reușit să devină premier prin șantaj asupra partenerilor de coaliție, cel Democrat al președintelui Boris Tadici. Situația e încurcată din cauza faptului că blocul președintelui, care e pro-european a câștigat alegerile, dar doar cu circa 38% din voturi, insuficient pentru a forma guvernul, din numărătoarea voturilor de până acum, și are nevoie de o coaliție cu minoritățile, cu alt partid pro-european, cel Liberal Democrat, dar și cu unul din cele două partide. Ambele sunt însă naționaliste și se opun aderării la UE fără recunoașterea de către aceasta a apartenenței Kosovo la Serbia, ceea ce sigur nu se va întâmpla. Acestea însă ar putea, teoretic, să facă și o alianță la guvernare cu ultranaționaliștii din Partidul Radical, care au luat 29% din voturi. Precedentul guvern a fost condus de Kostunița, care, deși avea mai puține procente din vot, a reușit să ia funcția de premier șantajând formațiunea lui Tadici cu trecerea de partea radicalilor, ceea ce ar putea face și acum, mai ales că are poziții ireconciliabile cu Tadici în problema UE. Totuși, Kostunița a declarat după alegeri că este gata să refacă coaliția cu formațiunea lui Tadici, dar rămâne de văzut cum vor fi conciliate pozițiile și cum vor mai suporta pro-europenii șantajul premierului, având acum și posibilitatea să se alieze cu Partidul Socialist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.