Home Actualitate Beizadeaua pedelistă a unui deputat PSD a intrat cu arma în sala...

Beizadeaua pedelistă a unui deputat PSD a intrat cu arma în sala de judecată

DISTRIBUIŢI

Poveștile cu „șmecheri politici“ sunt departe de a se termina în România. După ce fii de parlamentari scapă basma curată din dosare grele, nimic nu pare să mai mire pe nimeni, opinia publică asistând scârbită la spectacolul grotesc oferit de astfel de incidente. Din aceeași serie, un om de afaceri din Dâmbovița, membru PDL, fiul deputatului PSD Ion Dumitru, este cercetat pentru port ilegal de armă în instituții publice, după ce a fost surprins având asupra sa un pistol cu gaze, în timpul unui proces care se desfășura într-o sală de judecată a Tribunalului Dâmbovița. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, incidentul a avut loc în sala de ședință a Secției Penale, unde magistrații îl audiau pe omul de afaceri Dragoș Dumitru, fiul deputatului PSD Ion Dumitru, în calitate de denunțător în procesul primarului de la Tărtășești, arestat pentru luare de mită. Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, în timpul derulării procesului respectiv, o persoană a observat, la un moment dat, că Dragoș Dumitru avea ceva suspect sub haină și a anunțat-o imediat pe președinta instanței. „Jandarmii au constatat că acesta a scos un pistol cu gaze, armă neletală pentru care are autorizație, dar care nu este permisă într-o instituție publică. Conducerea IJJ Dâmbovița a început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a pătruns cu arma în Tribunal, iar lui Dragoș Dumitru i-au fost întocmite actele premergătoare pentru infracțiunea de port ilegal de armă într-o instituție publică“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, Ciprian Vataselu. Jandarmii i-au confiscat imediat pistolul cu gaze și spun că primele cercetări arată că Dragoș Dumitru a intrat în Tribunalul Dâmbovița împreună cu avocații pe o altă ușă a clădirii, unde nu exista aparat de detectat metale sau arme și nu a fost supus unui control corporal. Dragoș Dumitru s-a prezentat la Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița pentru a aduce toate actele armei pe care o are, dar a refuzat să comenteze incidentul din sala de judecată a Tribunalului Dâmbovița, el fiind cercetat în stare de libertate. În incinta Tribunalului Dâmbovița este interzis portul armelor de orice fel, la intrarea în clădire existând și afișe care atenționează asupra acestui fapt.

Dan Focșeanu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.