
Adâncime mică, valuri mari
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat ieri, la o emisiune TV, că, în acest moment, situația în România este mai bună decât în alte țări, după ce au fost luate „niște amărâte de măsuri“ care au făcut ca lucrurile să nu fie la fel de „dramatice“.
„Situația în România la această oră, o spun cu toată responsabilitatea, este mai bună decât în alte țări, decât chiar în marile țări europene. Și când spun asta, mai bună, nu înseamnă că noi suntem mai bogați decât ei, nu înseamnă că trăim mai bine decât ei, suntem mai săraci decât ei, trăim foarte rău în această țară, dar iată că s-au luat niște amărâte de măsuri care au făcut ca în această clipă România să nu fie într-o situație la fel de dramatică, așa cum e cazul multor țări din zona euro“, a spus Vasilescu.
În legătură cu scăderile de la Bursa de Valori București, Vasilescu spune că bursa de la noi este foarte slab legată de economia românească și reflectă ce se întâmplă pe marile piețe internaționale.
„Bursa noastră are un specific foarte aparte, ea nu este bursa de la New York, nu este bursa de la Frankfurt sau bursa de la Londra, ea este foarte slab legată de economia noastră. Sunt mari companii la noi, cum ar cele de stat, cele de pe piața serviciilor sau a produselor, care nu sunt la bursă. În acest context, bursa noastră, așa cum s-a spus în aceste zile de mai multe ori, are o adâncime foarte mică. Iar pe piețele financiare cu adâncime mică, valurile sunt mai mari și se sparg la mal în special. Din cauza asta, bursa noastră a căpătat cote de depreciere mai mari decât cele de pe piața din New York. Dar asta nu înseamnă că ea reflectă ce se întâmplă în România, ea reflectă ce se întâmplă pe marile piețe internaționale“, a spus Vasilescu.
Ajutor politic
Președintele Bursei de Valori București (BVB), Stere Farmache, a declarat, la RFI, că, pentru calmarea pieței bursiere, discursurile politice sunt binevenite, iar acestea trebuie să fie accentuate și că efectele scăderii burselor nu trebuie „dramatizate“.
„Astfel de declarații sunt întotdeauna binevenite, mai ales dacă ele reflectă o realitate pe care investitorii o pot înțelege și pot să reacționeze în consecință“, a precizat Farmache.
De asemenea, Farmache spune că scăderea indicelui bursier nu are legătură directă cu mersul economiei românești, ci este mai degrabă o consecință a turbulențelor de pe piețele internaționale, cauzate de scăderea ratingului SUA.
Indicii BVB au închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni, cu pierderi de până la 8,91%.
Zi agitată
Nici ziua de ieri nu a fost ușoară. Bursa a încheiat în scădere cu 3,37% după o ședință agitată și dominată de panica investitorilor, care în jurul prânzului au dus la prăbușirea pieței cu până la 12,3%, sub presiunea declinului burselor externe.
Bursa a scăzut în ultimele trei ședințe, astfel că indicele general al pieței, BET-C, este cu 14,84% sub nivelul de joi.
Astfel, bursa a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele 15 luni. La închiderea ședinței de ieri, indicele BET-C se plasa la 2.666,86 puncte, un nivel mai redus fiind înregistrat doar la 25 mai 2010.
Piața a pierdut 3,88 miliarde lei (peste 900 milioane de euro) la nivelul capitalizării, valoarea de piață a companiilor listate ajungând la 89,403 miliarde lei, față de 93,283 miliarde lei în ședința precedentă. Un nivel mai redus al capitalizării a fost înregistrat la 31 august 2010, când valoarea de piață a companiilor a fost de 88,959 miliarde lei.
Scăderile din ultimele trei ședințe înseamnă un minus de 14,741 miliarde lei (3,45 miliarde euro). La finalul ședinței de joi, bursa avea o capitalizare de 104,144 miliarde lei.
Întâlnire de lucru la Cotroceni
Președintele Traian Băsescu a avut ieri, la Cotroceni, o întâlnire de lucru pe tema evoluțiilor economice internaționale, la care au fost prezenți premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul Finanțelor Publice ș președintele Consiliului Fiscal.
La întâlnire au mai participat Gheorghe Gherghina și Bogdan Drăgoi, secretari de stat în Ministerul Finanțelor, și Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
În debutul discuțiilor, o parte dintre invitații șefului statului au privit cu insistență către pixurile de protocol, pe care este inscripționat „Administrația Prezidențială“.
„Bancherii ce spun?! «Aveți bani și nu aveți ce face cu ei». Când dădeați credite cu buletinul…“, a spus, râzând, șefului statului.
„Erau alte vremuri“, a răspuns Lucian Croitoru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















