Home Sport Federer – al treilea titlu consecutiv la Wimbledon

Federer – al treilea titlu consecutiv la Wimbledon

DISTRIBUIŢI

Elvetianul Roger Federer s-a dovedit din nou imbatabil pe iarba londoneza. Pentru a treia oara consecutiv el a reusit sa cucereasca trofeul de la Wimbledon, invingandu-l in finala pe numarul doi mondial, Andy Roddick. Daca la feminin am avut parte de o finala de mare lupta, ultimul act al competitiei masculine a fost unul fara istoric, elvetianul impunandu-se clar, in trei seturi, scor 6-2,7-6,6-4. Dupa meci, Federer a afirmat ca a jucat unul din cele mai bune meciuri din viata sa, in fata lui Andy Roddick. -Am jucat un meci fantastic, unul din cele mai bune din viata mea, intr-un moment foarte important al carierei mele. Totul a mers perfect. Am jucat atat de bine, incat nu i-am permis lui Andy sa-si faca jocul. Poate ca ar fi fost suficient sa joc putin mai rau pentru ca totul sa fie diferit. Probabil ca imi vor trebui zile, saptamani sau chiar ani sa realizez ceea ce mi s-a intamplat. Chiar si eu sunt uimit-, a spus Federer. Dupa aceasta noua reusita, elvetianul se numara printre cei 29 de jucatori care au obtinut cinci sau mai multe victorii la un turneu de Grand Slam. In plus, el devine primul jucator, dupa Bjon Borg si Pete Sampras, care castiga de trei ori consecutiv Wimbledonul. Recordul de titluri consecutive pe iarba londoneza este detinut de Borg, care a cucerit turneul de cinci ori la rand, intre 1976-1980. Per total insa, recordul ii apartine lui Sampras. El are la activ sapte titluri la Wimbledon – trei consecutive intre 1993-1995 si alte patru la rand intre 1997 si 2000.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.