
Un homosexual și o femeie transsexuală s-au căsătorit sâmbătă la Havana, uniunea lor reprezentând o premieră pentru Cuba și un „cadou“ pentru Fidel Castro, care a împlinit în aceeași zi 85 de ani, relatează Reuters.
Cuplul a spus că dorește să-i facă un „cadou“ fostului lider cubanez, iar după ceremonie cei doi s-au înfășurat într-un steag având culorile curcubeului, exprimând mândria de a fi gay, și au mers astfel într-o decapotabilă pe străzile Havanei.
În cadrul unei ceremonii civile simple, Ignacio Estrada, de 31 de ani, a luat-o în căsătorie pe Wendy Iriepa, 37 de ani. Cei doi au semnat un certificat de căsătorie, și-au oferit verighetele unul altuia și s-au sărutat în fața unui oficial, care le-a urat multă fericire.
Tehnic, nu a fost o căsătorie între persoane de același sex, aceasta fiind interzisă în Cuba, așa că evenimentul nu a întâmpinat probleme din partea autorităților. Iriepa este femeie din punct de vedere legal, după ce a fost supusă primei operații autorizate de schimbare de sex din Cuba, în 2007.
„Este cu adevărat cea mai fericită zi din viața mea“, a spus ea sâmbătă.
Cei doi s-au întâlnit în urmă cu trei luni și s-au îndrăgostit, după cum a precizat mirele, Ignacio Estrada, care este diagnosticat cu SIDA. După ceremonie, ei s-au fotografiat în fața tortului de două etaje, s-au sărutat din nou și au urmat tradiția cubaneză de a se plimba pe străzi într-un automobil decapotabil, claxonând de câteva ori în ritmul muzicii de nuntă.
Singura diferență față de orice alt cuplu proaspăt căsătorit a fost steagul în culorile curcubeului ce le flutura pe umeri. După nuntă, au plecat în luna de miere, fără a dezvălui destinația.
Nunta, ce a avut ca scop promovarea drepturilor homosexualilor în Cuba, s-a bucurat de prezența unor bine-cunoscuți disidenți cubanezi și a unor diplomați americani, care au dorit să își manifeste public sprijinul pentru această cauză.
Printre susținători, o absență notabilă a fost cea a Marielei Castro, cea mai mare susținătoare a căsătoriilor gay din Cuba și fiica președintelui Raul Castro. Mariela Castro, care conduce Centrul Național pentru Educație Sexuală, unde a lucrat până de curând Iriepa, a spus la începutul săptămânii că nu a fost invitată la nuntă, dar i-a felicitat pe cei doi.
Zeci de curioși i-au privit pe cei doi tineri căsătoriți pe străzile Havanei, de pe trotuare și de la ferestre, reacțiile în rândul oamenilor variind de la laudă la derâdere și uimire. Evenimentul a relevat existența unei schimbări de atitudine în această țară, unde homosexualii au fost duși în lagăre în anii ‘60, pentru că ar fi fost „contrarevoluționari“, lucru pentru care Fidel Castro și-a făcut mea culpa anul trecut.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















