Inspectorii Directiei Generale a Finantelor Publice Suceava au descoperit in urma unui amplu control la firmele care isi desfasoara activitatea in fostele zone defavorizate din judet o evaziune fiscala care depaseste suma de 24 miliarde de lei. Astfel, toate firmele sucevene care isi desfasoara activitatea in astfel de zone au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pana la o anumita suma, calculata in functie de investitiile facute.
In aceste conditii, verificarile DGFP Suceava au vizat pana in momentul de fata activitatea a 11 dintre firmele care au beneficiat de aceste facilitati, la toate acestea descoperindu-se nereguli financiare. Potrivit reprezentantilor DGFP Suceava, in urma controlului s-a descoperit ca firmele respective nu s-au incadrat in plafonul maxim a ajutorului de stat admis, in cele mai multe cazuri, agentii economici considerand ca beneficiaza de reducerea integrala a impozitului pe profit, motiv pentru care nu au mai facut nici o plata la buget. De asemenea, o parte din cele 11 firme au inregistrat pe cheltuieli sume care nu puteau fi justificate prin documente justificative sau nu au inregistrat in contabilitate facturile fiscale si, nu in ultimul rand, nu au desfasurat o activitate scutita de impozit pe profit (in loc de productie preferand o activitate de comert). In aceste conditii, inspectorii fiscali au stabilit ca cele 11 firme trebuie sa plateasca o suma suplimentara la bugetul de stat in valoare de 24,760 miliarde de lei. Din aceasta suma, cea mai mare pondere o are impozitul pe profit nevirat, in valoare de 17,9 miliarde de lei, TVA de 95 milioane de lei, impozit la microintreprinderi de 57,5 milioane de lei, impozite pe dividende de 5 milioane de lei. La aceste sume s-au calculat penalitati de intarziere de 1,435 miliarde de lei, dobanzi de 5,017 miliarde de lei, aplicandu-se in acelasi timp si noua amenzi in valoare de 206 milioane de lei. Nu in ultimul rand, trebuie spus ca actiunea celor de la DGFP Suceava va continua, urmand ca alte cinci firme care au beneficiat de astfel de facilitati fiscale sa fie controlate de inspectorii fiscali.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















