Bilantul ploilor torentiale care s-au abatut, zilele acestea, asupra Brailei, aducand cu ele intre 105 si 202 litri de apa/mp, este unul inspaimantator. Au fost inundate peste 300 de gospodarii, iar 50 de case din cartierele marginase ale orasului au fost, practic, distruse.
Nu mai putin de 10 strazi au fost afectate, puhoaiele de apa distrugand asfaltul pe o portiune de 20 de kilometri. Doua scoli brailene au fost inundate, precum si alte sapte institutii, iar jumatate din municipiu a ramas fara curent electric. Din pricina stihiilor, in multe cartiere a fost intrerupta furnizarea gazelor si a apei potabile. Autospecialele pompierilor, vidanjele primariei si motopompele armatei s-au dovedit insuficiente pentru sutele de
case si institutii inundate.
In judetul Braila, bilantul este si mai infiorator. Au fost distruse sole cultivate cu cereale, iar multe localitati au fost inundate. Astfel, in comuna Marasu, au fost afectate 1.200 de gospodarii, iar in Frecatei, alte 342. De asemenea, au fost afectate gospodarii din localitatile Varsatura, Tepes Voda, Urleasca, Romanu, Ianca si Insuratei. Cea mai grava situatie s-a inregistrat insa in localitatea Corbu Vechi, situata aproape de confluenta raurilor Siret si Buzau. Satul este asezat intr-o vale, cu mult sub nivelul marii, fiind inconjurat de diguri. Ieri, apele Siretului ajunsesera la aceste diguri, amenintand sa stearga localitatea de pe fata pamantului. Locuitorii din satul Corbu Vechi au fost evacuati din calea prapadului inca de miercuri seara.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















