Zeci de turiști din Anglia, Irlanda, Norvegia, Austria și Ungaria participă la Festivalul internațional al cositului și al fânului, care se desfășoară, în această săptămână, în satul Aldămaș din comuna Ghimeș-Făget, județul Harghita, transmite corespondentul Mediafax.
Reprezentantul organizatorilor, Biro Robert, a declarat că la Festivalul internațional al cositului și al fânului au venit, în acest an, în afara localnicilor, zece turiști din Anglia, câte trei din Norvegia și din Irlanda și câte doi din Austria și Ungaria, care au fost cazați la pensiunile din zonă.
Unii, care nu au cosit în viața lor, au învățat, luni, să țină în mâini și să lucreze cu coasa, să împrăștie iarba proaspăt cosită ca să fie uscată de soare, iar inițiații s-au antrenat cosind pentru concursul care s-a desfășurat ieri. Unii dintre turiști vor pleca sâmbătă seara către case, dar cei care vor rămâne și duminică vor merge la slujba de dimineață oficiată la biserica din sat, iar apoi se pot distra după voie, mai ales că în zonă va avea loc, la sfârșit de săptămână, și un festival al mămăligii ceangăiești cu brânză.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















