Home Social MTS Leasing GmbH a intrat in incapacitate de plata

MTS Leasing GmbH a intrat in incapacitate de plata

DISTRIBUIŢI

MTS Leasing GmbH a intrat in incapacitate de plata, activitatea companiei fiind preluata, incepand cu 19 iulie, de un judecator sindic german, se arata intr-o informatie transmisa catre agentii MTS Leasing si semnata de presedintele companiei, Theo Metzen.


Potrivit documentului, incepand de marti, 19 iulie, orice decizie va trebui luata doar cu acordul noului administrator, avocatul Georg Bernsau.

Pe de alta parte, Andrei Danga, administratorul Activ Line, firma care a virat in conturile MTS Leasing suma de 358.685 de euro pentru a deveni francizor al companiei germane, a declarat Agentiei Mediafax ca MTS Leasing a solicitat intrarea in insolventa in data de 6 iulie.

Conform legii germane, MTS Leasing ar fi avut la dispozitie doua saptamani pentru a incerca o redresare a activitatii.

Danga a precizat ca, in scopul recuperarii banilor, respectiv cei 258.685 de euro platiti ca taxa de management si 100.000 ca taxa de franciza, firma a incheiat, pe 14 iulie, o intelegere cu MTS Leasing. Potrivit acesteia, compania germana urma sa cesioneze firmei Activ Line contracte de leasing in limita celor 358.685 de euro datorati.

Portofoliul cedat urma sa fie compus, in mod egal, din cladiri deja finalizate, cladiri aflate in curs de constructie si pentru care banii acordati de MTS Leasing au depasit avansul platit de clienti si de cladirile abia incepute, dar a caror valoare era echivalenta cu valoarea avansului platit de utilizatori.

Astfel, clientii acestor contracte si-ar fi continuat constructiile conform graficului initial, cu mentiunea ca ratele lunare urma sa fie platite catre Active Line.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.