Un vehicul spațial rusesc lansat ieri de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, avånd ca destinație Stația Spațială Internațională (ISS), a eșuat în încercarea de a ajunge pe orbita corectă, potrivit unor surse din industria spațială rusă, citate de AFP.
Agenția spațială rusă (Roskosmos) a confirmat, într-un comunicat, că vehiculul spațial Progress M12-M nu a ajuns pe orbita corectă, explicând că problemele tehnice au apărut la 325 de secunde de la lansare. „Potrivit datelor preliminare, este vorba de o problemă tehnică la sistemul de motoare“, a adăugat agenția.
Vehiculul Progress M12-M era încărcat cu peste 3,5 tone de materiale și echipamente pentru ISS, în momentul în care au apărut anumite probleme tehnice, potrivit agențiilor de presă din Rusia.
„La aproximativ 350 de secunde după lansare, o scădere de presiune a fost înregistrată în rezervorul de carburant, iar apoi contactul cu vehiculul spațial a fost întrerupt“, a declarat o sursă pentru agenția oficială Ita-Tass.
Vehiculul Progress M12-M urma să se conecteze la ISS în cursul zilei de vineri.
Fragmente din vehiculul spațial au căzut în Republica Altai, la frontiera cu China, în Mongolia și Kazahstan, a indicat o sursă din cadrul serviciilor de securitate pentru agenția Ria Novosti, în timp ce o altă sursă a indicat anterior pentru agenția Interfax că vehiculul a căzut, probabil, în Siberia. „La 17.25 ora Moscovei (13.25 GMT), am primit informația că fragmente din vehiculul Progress M-12M au căzut (pe Terra, n.r.)“, a declarat această sursă.
Acest incident are loc la mai puțin de o săptămână după ce Rusia a pierdut contactul cu un puternic satelit de telecomunicații, lansat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan de o rachetă Proton. Satelitul a fost ulterior descoperit pe o orbită greșită.
Satelitul – creat pe baza platformei Eurostar-300, în cadrul acordului de cooperare între centrul Krunitchev și societatea europeană EADS Astrium – cântărește peste cinci tone și are un termen de valabilitate de 15 ani. Satelitul trebuie să asigure servicii de comunicații și difuzare în Rusia și țările din Comunitatea Statelor Independente (fosta URSS, cu excepția Țărilor Baltice și a Georgiei).
Roskosmos a anunțat, marți, suspendarea tuturor lansărilor de sateliți cu ajutorul rachetelor Proton-M, până când cauzele exacte ale incidentului vor fi stabilite, iar problemele tehnice vor fi eliminate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















