Bilantul mortilor lasati in urma de furia apelor a ajuns la 22. De asemenea, pagubele materiale sunt impresionante, cu mult mai mari decat cele din Banat. Astfel, promisiunile, dar si ajutoarele din partea guvernului au inceput sa incalzeasca gandul sinistratilor ca nu au ce sa manance sau unde dormi la iarna, iar drumurile vor fi refacute in cel mai scurt timp. Bugetele a 36 de judete au fost suplimentate cu fonduri totale de 2.550 miliarde de lei vechi.Prin mai multe acte normative aprobate in sedinta executivului de ieri, Cabinetul Tariceanu a decis sa acorde ajutor persoanelor din zonele sinistrate.
2.550 miliarde de lei vechi pentru 36 de judete
Astfel, intr-o prima faza, familiile ale caror case au fost distruse de inundatii vor primi cate un ajutor financiar, din partea guvernului, in valoare de circa opt milioane de lei vechi, pe baza unor anchete sociale efectuate de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familei. De acest ajutor vor beneficia 1.300 de familii, suma totala alocata fiind de 15 miliarde de lei vechi. O alta masura este acordarea unui ajutor umanitar in valoare de 2,9 milioane de lei (29,2 miliarde lei vechi), constand in alimente, corturi, paturi, motorina si alte produse de stricta necesitate pentru familiile sinistrate din judetele Bacau, Braila, Galati, Olt, Teleorman si Vrancea. Sinistratii din judetele Bacau, Braila, Galati si Vrancea vor primi si cantitati importante de detergent si sapun, in valoare totala de 880,3 mii lei (8,8 milioane lei vechi), fondurile fiind asigurate din contul deschis de guvern la Banca Comerciala Romana pentru sprijinirea familiilor din zonele inundate.
La acestea se adauga ajutoare constand in corturi si instalatii de preparare a hranei si de incalzire pentru populatia din zonele afectate de inundatiile din luna iulie, in valoare totala de 3,2 mii lei (32,3 milioane lei vechi), precum si cearsafuri, paturi pliante, paturi de lana pentru judetul Vrancea, in valoare totala de 15,3 mii lei (153,6 milioane lei vechi).
Bugetele a 36 de judete au fost suplimentate cu fonduri totale de 255 milioane lei (2.550 miliarde lei vechi) pentru lucrari urgente de infrastructura.
O alta decizie se refera la copiii din familiile sinistrate, executivul hotarand sa trimita, gratuit, in tabere scolare circa 1.000 de copii cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani.
Doua poduri de la Maracineni, redate circulatiei
Ministrul transporturilor, constructiilor si turismului, Gheorghe Dobre, a prezentat ieri planul de refacere a infrastructurii cailor ferate si drumurilor afectate de inundatiile din ultimele saptamani. -Exista doua planuri: solutiile provizorii, pe care le vom lua pentru deblocarea circulatiei, urmand ca proiectantii sa vina cu solutiile definitive. Ca obiectiv prioritar a fost dechiderea provizorie a circulatiei pe arterele blocate, dupa care se va trece si la refacerea definitiva a infrastructurii-. Pentru refacerea infrastructurii feroviare vor fi necesari 300.000 metri cubi de balast, pamant si piatra sparta. Pana in prezent, valoarea totala necesara refacerii infrastructurii inca nu a fost evaluata, insa urmeaza ca proiectantii sa prezinte solutiile definitive de deschidere a cailor de comunicatii distruse de ape. Miercuri, in judetul Buzau, au fost date in folosinta doua poduri militare, insa cu restrictii de viteza (maximum 5 km/h) si tonaj (3,5 tone). Cu probleme majore a ramas drumul european 85, care a fost afectat de ape pe mai multe portiuni. In momentul de fata se lucreaza in mai multe puncte, dintre care unele sunt in faza de finalizare. Urmeaza sa fie deschisa circulatia intre Comanesti si Miercurea Ciuc, Tecuci si Marasesti, iar in zona Comanesti, circulatia rutiera a fost deschisa provizoriu. In ceea ce priveste circulatia feroviara, situatia cea mai grava se afla intre judetele Buzau si Bacau. Termenele de finalizare a lucrarilor pot ajunge in unele cazuri si pana la un an, chiar un an si jumatate, astfel incat sa se realizeze la parametri normali (masinile sa ruleze cu 60 km/h). -Pe podul de la Putna Seaca incercam sa repunem in circulatie un fir. O pila a podului este deplasata, iar un fir al podului este cazut-, a declarat ministrul Dobre. Acesta a adaugat ca pentru prima faza, cea a solutiilor provizorii, cheltuielile sunt suportate de Ministerul Transporturilor, iar pentru lucrarile pe termen lung se va colabora cu institutii financiare internationale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















