Home Economic-Financiar Prețul aurului, la un nou record: 200 de dolari în două zile,...

Prețul aurului, la un nou record: 200 de dolari în două zile, dar cu minus

DISTRIBUIŢI

Cotația aurului și-a continuat ieri scăderea, ajungând la un moment dat la 200 de dolari sub nivelul record înregistrat marți, după ce operatorul bursier CME Group Inc. (CME) a decis să majoreze marjele de tranzacționare pentru a doua oară în decurs de o lună, potrivit Reuters. Prețul spot al unciei de aur a ajuns până la 1.711,99 dolari, în condițiile în care marți uncia de aur a atins valoare record de 1.913,5 dolari. Cerințele privind marjele inițiale, fondurile minime pe care speculatorii trebuie să le păstreze în depozit, au fost majorate la 9.450 de dolari pentru contractele de 100 de uncii de la 7.425 dolari (cu 27%). Este vorba de cea mai mare creștere a marjelor de tranzacționare din ultimii doi ani și jumătate și totodată a doua majorare adoptată de CME în decurs de o lună. În plus, apetitul investitorilor pentru aur a fost calmat și de așteptările potrivit cărora Rezerva Federală americană va lansa noi măsuri de stimulare a economiei. O economie americană mai sănătoasă ar oferi o gamă mai multe opțiuni de plasare a banilor pentru investitori și ar reduce nevoia de valori de refugiu.
Aurul, considerat un activ sigur în perioade de incertitudine și volatilitate pe piețe, a înregistrat miercuri cea mai abruptă corecție după 1980 a cotațiilor futures.

Bulă hiperbolică

Bursa de Valori București (BVB) a suspendat ieri limita de variație zilnică pentru contractele la termen pe prețul unciei de aur, pentru a permite scăderi mai mari de 100 de dolari pe zi. Contractul pe prețul unciei troy de aur a fost tranzacționat, ieri, la 1.741,7 dolari, în scădere cu 103 dolari. Economistul Nouriel Roubini a numit aurul o bulă speculativă, în mai multe posturi pe Twitter, miercuri dimineață. „Cu cât se duce mai sus, cu atât mai puternic se va prăbuși. Când aurul urcă hiperbolic ca acum este o bulă. Problema care se pune este la ce nivel se va prabuși?“, a spus acesta.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.