Pentru că, întrebat de tinerii PDL ce modele politice le recomandă, președintele Băsescu i-a indicat pe Reagan și Thatcher, televiziunile au pornit în căutarea „doamnei de fier“ care ar putea conduce „mișcarea populară“ în interiorul căreia PDL s-ar „revopsi și rebrendui“ întâmpinând alegerile în culori vii și lăsând portocaliul și inițiale vechi să achite nota de plată a austerității. Șmecheră mișcare! Întrebat la TVR despre mișcarea populară cu sloganul Smart and Right (sună ca Sturm und Drang) premierul Boc a răspuns că „vom hotărî dacă ne schimbăm sigla și culoarea după ce vom avea analizele sociologilor“. Dacă sociologul e dl Lăzăroiu, atunci verde s-ar putea să ia locul Albei-ca-Zăpada care părea dezarmată în lupta cu zmeii din pădurea adormită a USL. Deocamdată e un zvon care va deveni știre (sau nu) la anul propunând mișcarea ca alternativă la alternativa statică a USL. Până atunci însă, PDL e în nemișcare: n-are candidat la Primăria Capitalei unde dl Oprescu aleargă singur iar USL încearcă să-l prindă în sigla sa fără a reuși: „eu nu am stăpân și nici nu caut unul“. Darmite doi. Dl Oprescu va candida „independent cu sprijinul USL“ – ceea ce l-a făcut pe dl Cristian Preda să-i atribuie „rolul fetei puțin însărcinate“ și să viseze el însuși la rolul de candidat. Din partea cuiș Dornic să candideze (cum s-a văzut și la Convenția PDL) este și dl Paleologu, cel care a rămas în dicționarul politic cu „pleașca Băsescu“. Acum și-a schimbat pleașca: „noua pleașcă a PDL este Antonescu care duce PDL la disoluție în brațele PSD“- dar are scandal acasă: „Coaliția e un cuplu nevrozat“. Vai de bieții săi copii! În acest cadru apăsător, zvonerii au lansat boala lui Băsescu: „știu din mai multe surse că e bolnav, ba nu mai bea, ba nu mai doarme, ba ia medicamente cu pumnul, dar cine poate să verifice așa ceva?“ s-a întrebat perfid Stelian Tănase uitând răspunsul corect: cine nu poate să verifice poate să tacă. Dl Băsescu a fost văzut des în ultima vreme și era bine mersi ceea ce l-a determinat pe Mădălin Voicu (intelectual, de!) să constate: „dacă președintele nu e bolnav, ceea ce nu-i doresc, el a îmbolnăvit o țară întreagă“. Dl Voicu, spre exemplu, are mari probleme cu capul, dovadă întrebarea: “președintele e sănătos cu capul?“ pe care acefalul i-a pus-o purtatorului de cuvânt al președinției. Și dl Ponta se simte intoxicat de „președintele – cianură“. Mai bine s-ar feri de „președintele-Furadan“ Voiculescu (alias Antonescu) lângă care stă periculos de aproape.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















