Coaliția de guvernare a ajuns la un consens privind organizarea simultană a alegerilor locale cu cele parlamentare, urmând ca sistemul de vot să fie decis în cadrul discuțiilor viitoare. Anunțul a fost făcut ieri de către purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Deși un acord de principiu exista încă de săptămâna trecută, liderii coaliției au amânat adoptarea deciziei definitive pentru a primi și acceptul partidelor din care provin. „Comasarea alegerilor este o decizie luată în coaliție. Practic, deciza a fost formalizată astăzi, prin urmare în anul viitor vom avea o singură duminică electorală“, a declarat Voinescu. În schimb, rămân să fie supuse unor analize suplimentare sistemul de vot după care aceste alegeri se vor desfășura precum și data exactă a scrutinului. „Pe sistemul de vot, am ajuns la momentul la care trebuie să ne decidem asupra unui sistem de compensare. Noi suntem bucuroși că punctele de vedere ale PDL au fost îmbrățișate: schimbarea sistemului din 2008 și păstrarea regulii de bază a votului uninominal, conform căreia candidatul cu cele mai multe voturi merge în Parlament. Discutăm în continuare la dorința colegilor de la UDMR pe marginea unor eventuale sisteme de compensare“, a motivat Voinescu prelungirea discuțiilor.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















