Home Politic TVR, in plin proces de restructurare

TVR, in plin proces de restructurare

DISTRIBUIŢI

Noul presedinte-director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), Tudor Giurgiu, are foarte multe intentii bune in ceea ce priveste institutia in fruntea careia a fost numit acum doua luni. In prima sa conferinta de presa de la instalarea in functie, sustinuta ieri, noul sef al televiziunii publice a prezentat o declaratie de intentie plina de idei reformatoare si a reusit sa laude si sa critice, in acelasi timp, aproape tot ce inseamna televiziune publica.


Noul presedinte-director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), Tudor Giurgiu, are foarte multe intentii bune in ceea ce priveste institutia in fruntea careia a fost numit acum doua luni. In prima sa conferinta de presa de la instalarea in functie, sustinuta ieri, noul sef al televiziunii publice a prezentat o declaratie de intentie plina de idei reformatoare si a reusit sa laude si sa critice, in acelasi timp, aproape tot ce inseamna televiziune publica.

Laude si critici contradictorii

De la bun inceput, Tudor Giurgiu a tinut sa asigure presa ca mandatul sau a avut un start calm, fara mari probleme. El a spus ca SRTv este solida din punct de vedere organizational si ca anii trecuti au adus o intarire a institutiei, cu exceptia unor derapaje de la acelasi departament de stiri. Imediat insa, Giurgiu a spus ca unul din cele mai importante puncte din strategia sa este -debirocratizarea- televiziunii publice, pentru ca -orice hartie trebuie sa poarte sapte semnaturi- si ca oamenii din SRTv s-au obisnuit sa foloseasca sute de kilograme de hartie pentru cele mai marunte probleme.

De altfel, intreaga conferinta de presa a fost presarata de laude si critici care se bateau cap in cap, referindu-se la aceleasi probleme sau la aceiasi oameni, presedintele-director general parand un pic nelamurit cum stau lucrurile. De exemplu, Tudor Giurgiu a spus ca se bucura ca lucreaza cu profesionisti, pentru ca la scurt timp sa sustina ca in TVR exista -o mare masa de mediocritate-. Intrebat la final ce va face cu acesti mediocri, Giurgiu a revenit, explicand ca exista scuze pentru mediocritatea in care se complac multi dintre subordonatii sai, ca el crede in oameni.

Desi in declaratia de intentie afirma: -TVR garanteaza ca va da dovada de transparenta si corectitudine fata de toti contribuabilii… -, seful SRTv a refuzat sa spuna cate zerouri are suma in euro cu care va fi platit noul sau consilier, Gordon Lovitt, motivand ca este vorba de un contract confidential.

Stirile, punctul nevralgic

Principalul departament vizat de presedintele televiziunii este cel al stirilor, deoarece Giurgiu crede ca de modul in care va reusi noul director al Departamentului Stiri, Rodica Culcer, sa gestioneze problemele depinde succesul TVR.

-Stirile sunt testul de incredere al oricarei televiziuni. Misiunea noastra este de a crea programe de stiri de buna calitate, independente si obiective. Trebuie sa devenim serviciul de stiri in care publicul are incredere-, afirma Tudor Giurgiu in declaratia de intentie.

-Nu mi-a tremurat mana cand am optat pentru doamna Culcer, fara sa o fi cunoscut dinainte-, a spus Giurgiu, adaugand ca noua sefa a stirilor are de oferit experienta si garantii morale. -Am citit un proiect, am stat de vorba cu un om (…). Poate fi o locomotiva pentru un departament de stiri. Cred ca Rodica poate sa vina acolo si sa faca o treaba buna-, a adaugat seful TVR, precizand ca va avea o intalnire cu directoarea de la stiri azi dupa-amiaza, pentru a discuta noua grila de programe, ce va fi implementata pana la sfarsitul anului. El a spus ca spera ca din iarna TVR sa prezinte -si un altfel de jurnal-.

Telefonul lui Giurgiu nu a sunat

-Pot sa va dau un detaliu picant. De cand am preluat functia, nu mi-a sunat telefonul-, a spus Tudor Giurgiu, referindu-se la cunoscutul obicei al politicienilor de la putere de a suna la seful televiziunii publice pentru a da indicatii si a cere diverse favoruri. El a spus insa ca au existat unele apeluri telefonice de la persoane de rang mai mic, din institutii de stat, care au cerut ca anumite rude sa fie angajate in TVR, dar ca le-a ignorat. Giurgiu a afirmat ca se bucura fiindca -s-a schimbat modul de relationare a clasei politice cu TVR-.

Intarirea independentei politice a TVR este, de altfel, unul din obiectivele principale ale noului sef. El a spus ca s-a infiintat un grup in cadrul SRTv, care are ca scop elaborarea unor propuneri legislative care sa fie prezentate parlamentarilor si care sa duca la independenta institutionala a TVR. El a recunoscut ca principalul subiect este componenta Consiliului de Administratie, care ar trebui sa nu mai fie numit politic. Cand l-am intrebat insa cum se impaca cu actualul CA, numit politic, pe algoritm, Giurgiu a raspuns ca relatia este excelenta. -In momentul in care nu voi fi lasat sa lucrez, voi pleca-, si-a precizat Tudor Giurgiu strategia de lupta impotriva eventualelor presiuni politice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.