
Guvernul și Fondul Monetar Internațional au decis ca în acest an să fie numiți manageri privați la nouă companii de stat, urmând ca anul viitor lista acestor companii să fie suplimentată cu șase societăți, relevă ultima scrisoare de intenție convenită de cele două părți.
Conform documentului, citat de Mediafax, primele companii de stat pentru care vor fi angajați manageri privați sunt Poșta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm și Oltchim.
Același document relevă că anul viitor vor fi numiți manageri privați la alte șase companii, respectiv CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica și Romgaz.
Scrisoarea de intenție a fost pregătită după misiunea de evaluare a FMI din iulie-august și aprobată de Guvern la jumătatea lunii septembrie.
Ministerul Economiei a anunțat, recent, că Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare și Romarm sunt primele companii din subordinea Ministerului Economiei care vor avea management privat.
Un proiect transmis spre avizare la Guvern arată că managerii privați ar putea câștiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor companii de stat cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanță din contract.
Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăși două milioane euro și ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz și Hidroelectrica.
Pierderile CET-urilor, scoase din calculul deficitului bugetar
Totodată, Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internațional ca lista companiilor de stat ale căror pierderi trebuie avute în vedere la calculul deficitului bugetar să fie semnificativ restrânsă, de la 30 la doar 10 societăți, prin scoaterea din evidență a aeroporturilor și CET-urilor locale.
La finalul misiunii de evaluare din mai-iunie, Guvernul și FMI au stabilit să includă în calculul deficitului bugetar și pierderile din 30 companii de stat centrale sau locale, inclusiv titluri emise de Fondul Proprietatea, societățile fiind astfel obligate să anunțe periodic la Ministerul Finanțelor indicatorii financiari și operațiunile efectuate. Decizia a fost luată după ce Eurostat a anunțat că are rezerve în privința calității datelor raportate de România referitoare la deficitului bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA95, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra deficitului.
Scrisoare de intenție menționează însă doar CN Huilei, CNADNR, Fondul Proprietatea, Metrorex, Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, Societatea Națională a Cărbunelui, CFR Călători, Radiocomunicații Navale Radio Constanța, Compania Națională de Căi Ferate CFR și Termoelectrica.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















