Home Economic-Financiar Plecarea Nokia poate fi compensată de creșterea absorbției fondurilor europene

Plecarea Nokia poate fi compensată de creșterea absorbției fondurilor europene

DISTRIBUIŢI

Efectul smartphone asupra economiei românești
Grupul finlandez Nokia a anunțat, ieri, că va închide fabrica de la Jucu, județul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare și reducere a costurilor, deoarece unitățile de producție de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez. Procedurile de închidere a fabricii vor fi derulate până la sfârșitul anului.
Pe lângă faptul că 2.200 de angajați își vor pierde locurile de muncă, Nokia a fost anul trecut al doilea mare exportator al României, astfel că impactul închiderii fabricii în PIB-ul României va fi unul semnificativ. Analiștii spun însă că plecarea finlandezilor ar putea fi compensată de o creștere a gradului de absorbție a fondurilor europene.
Președintele grupului finlandez, Stephen Elop, a explicat decizia companiei de a se retrage din România prin faptul că majoritatea consumatorilor s-au orientat în ultimul timp spre aparatele tip smartphone.
Producția fabricii de la Jucu reprezintă 1,3% din PIB al României, însă valoarea adăugată creată este mult mai mică, de circa 0,25% din PIB, ca urmare a fluxului consistent de componente, potrivit  grupului european de investiții Avaron.
Analiștii spun că  impactul retragerii Nokia în PIB-ul României poate fi compensat de o revigorare în construcții și agricultură, sectoare a căror evoluție depinde însă de susținerea proiectelor de infrastructură și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. „Ca impact în PIB, pierderea fabricii de la Nokia poate fi compensată în următorii ani de alte componente, precum construcțiile și agricultura, care s-au ajustat mult în ultimii ani în timpul recesiunii economice, însă acest lucru depinde de modul în care sunt implementate proiectele de infrastructură și de creșterea gradului de absorție a fondurilor europene. Există sectoare economice care s-au ajustat mult în perioada de recesiune sau au rămas mult în urmă. Acest lucru se datorează lipsei de investiții sau investițiilor direcționate în mod haotic, a declarat Andreea Gheorghe, director general al societății de administrare a investițiilor Intercapital Investment Management.
În ceea ce privește efectul deciziei asupra investitorilor, părerile sunt împărțite.
Șeful Departamentului de cercetare piețe de capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu, spune că retragerea Nokia va avea ca efect scăderea încrederii investitorilor străini în România. „Știrea alimentează suplimentar un anume pesimism față de investițiile în România, ceea ce se va traduce în menținerea la nivel ridicat a discount-urilor solicitate de investitori străini pentru a investi în acțiunile cele mai importante de la BVB“, a afirmat el.
Analistul firmei de brokeraj Tradeville Dragoș Dărăbuț spune că închiderea fabricii nu va afecta încrederea investitorilor față de România, având în vedere că din comunicatul Nokia reiese că decizia a fost una strategică și nu a fost luată din motive care țin de contextul economic regional.
Ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, consideră că decizia Nokia are o motivație economică și arată că trebuie urgentată punerea în practică a schemei de ajutor de stat pentru sectorul IT&C, care va convinge investitorii să rămână sau să dezvolte afaceri în România.
În urmă cu două săptămâni, ministrul declara că Ministerul Comunicațiilor lucrează la o schemă de ajutoare de stat pentru companiile care vor să dezvolte în România afaceri în domeniul IT&C, printre beneficiarii acesteia urmând să se numere IBM, Oracle, Dell și Ericsson.

Comisie pentru recuperarea celor 20 mil. euro dați de stat la Jucu

Consiliul Județean Cluj a înființat ieri o comisie care să analizeze contractul cu compania Nokia, pentru a se vedea cum pot fi recuperate o parte din sumele alocate de statul român pentru fabrica din Jucu, estimate la 20 de milioane de euro.
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat că această comisie va face o analiză a respectării contractului pe care Consiliul l-a încheiat cu compania Nokia și va veni cu propuneri în fața plenului pentru a vedea în ce măsură „există posibilitatea de a acționa într-o anumită formă sau care sunt măsurile pe care CJ trebuie să le ia având în vedere această reziliere unilaterală din partea Nokia“.

Precedentul Bochum

Deschiderea fabricii de la Cluj, în februarie 2008, a fost marcată de un scandal în Germania, unde închiderea unei unități de producție a Nokia de la Bochum a fost întâmpinată de angajați și de autoritățile locale cu proteste și comentarii dure. Închiderea fabricii de la Bochum a afectat 2.300 de angajați. Nokia a acordat atunci plăți compensatorii de 200 de milioane de euro celor 2.300 de angajați, reprezentând în medie aproape 87.000 de euro pe angajat.
Uniunea Europeană a acordat în 2009 landului german Renania de Nord un ajutor de 5,5 milioane euro pentru sprijinirea reintrării a peste 1.300 de angajați în câmpul muncii.
Și România poate cere UE sprijin din Fondul European de Ajustare Globală (FEAG) pentru a ajuta salariații concediați la Jucu. „Comisia va acorda autoritățile române tot sprijinul. Dar trebuie să se rețină faptul că trebuie respectată procedura și subliniez că banii din acest fond nu sunt destinați companiilor, ci oamenilor, muncitorilor care au fost afectați“, a explicat Cristina Arigho, purtător de cuvânt pe probleme de muncă și afaceri sociale al CE.  Finlandez.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.