
160.000 de români au beneficiat de prevederile Ordonanței 50 și și-au refinanțat creditele, pe lângă aceștia, mulți alții beneficiind de renegocierea contractelor, a declarat, pentru „Curentul“ președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
„160.000 este un număr semnificativ. Sunt și alți oameni care au beneficiat indirect de ordonanță, dar băncile nu țin datele privind contractele pe care le-au renegociat. Dar știu și din experiență personală – la un credit mi-a scăzut dobânda – că renegocierea unor contracte a fost tot un efect al ordonanței“, a spus Chirițoiu.
Ordonanța de Urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a adus clienților băncilor economii de peste 37 de milioane de euro, în primul an de aplicare, potrivit unui studiu prezentat de Consiliul Concurenței, la un seminar organizat la Sinaia.
Studiul, realizat în colaborare cu BNR, urmărește în principal evaluarea efectelor implementării prevederilor art. 67 din OUG 50/2010 privind eliminarea sau, după caz, reducerea comisionului de rambursare anticipată la creditele acordate populației. Potrivit inspectorului Constantin Belu, după intrarea în vigoare a OUG 50/2010, s-au înregistrat 160.000 de credite refinanțate și 229.000 de credite rambursate parțial anticipat. De asemenea, volumul creditelor de refinanțare a fost de 2,169 miliarde de lei și 338 milioane echivalent euro, iar volumul rambursărilor parțial anticipate a fost de 542 milioane de lei și 262 milioane echivalent euro.
În ceea ce privește economiile realizate la bugetul clienților bancari, considerând un cuantum mediu de 3% pentru comisionul de rambursare anticipată existent anterior OUG 50/2010, studiul Consiliului Concurenței estimează că, la refinanțări, s-au realizat economii de 65 milioane de lei și 10 milioane de euro, iar la creditele achitate parțial anticipat s-au realizat economii de 16 milioane de lei și 7,8 milioane de euro. În total, economiile realizate la bugetul clienților bancari în primul an de la aplicarea OUG 50/2010 a fost de 81 milioane de lei și 17,8 milioane de euro, adică circa 37 milioane de euro.
Doi ani de negocieri
Chirițoiu a explicat că, spre deosebire de situația din Europa, în România ordonanța se aplică atât creditelor în derulare, cât și creditelor cu garanție imobiliară. „OUG 50/2010 a fost una dintre rarele ocazii când România a fost în avangarda Europei“, a declarat președintele Consiliului Concurenței. Cu toate acestea, Chirițoiu a ținut să sublinieze că o mai multă flexibilitate din partea tuturor părților ar fi dus la un rezultat mai bun.
„ Acum spun și băncile «da» eliminării comisionului de rambursare anticipată, dar acum doi ani, în toamna lui 2009, când am început discuțiile n-o ziceau. Noi am făcut propunerea la raportul din octombrie 2009 (raportul anual de activitate al Consiliului Concurenței n.r.) și la vremea aceea a fost un «nu» pe linie. După un an – doi, băncile spun «da», FMI a zis ca e bine, Comisia Europeană, care și ea a fost reticentă inițial, a acceptat. Putem spune că din punct de vedere al dezbaterii intelectuale am câștigat, am convins lumea că e o idee bună“, ne-a declarat Chrițoiu.
„Dacă am lua-o de la început, toată lumea ar avea mai multă înțelepciune și ar fi mai multă deschidere spre dialog. Industria se plânge, și poate pe bună dreptate, că au fost insuficient consultați. Eu am dorit să ma întâlnesc și cu autorități și cu industria și am văzut că a fost reținere și din partea lor. Dacă băncile ar fi fost mai flexibile și mai deschișe la negocieri ar fi fost mai bine“, a adăugat președintele Consiliului Concurenței.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















