
Aspirina poate reprezenta un remediu pentru calmarea stărilor de furie, care pot fi provocate de unele inflamații din organism, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk.
Furia este o emoție comună pe care oamenii o simt, adesea, din cauza unor motive diverse, printre care se numără și frustrările din viața de zi cu zi. Cercetări recente sugerează că accesele de furie și chiar "mofturile" copiilor sunt, de fapt, probleme medicale care pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, în unele cazuri, chiar cu banala aspirină. În cazul persoanelor furioase, un răspuns inflamator resimțit în organism reprezintă cauza activării stărilor agresive, așadar există o cauză psihologică pentru care acestea își pierd calmul. Inflamația este un răspuns normal la răni și infecții, influențând producția de citokine, substanțe care alertează sistemul imunitar. Dar, în cazul unor oameni, răspunsul inflamator nu dispare în momentul în care pericolul trece. Mai mult decât atât, devine cronic, iar citokina continuă să circule prin sânge. Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii sugerează că inflamația îi face pe oameni să fie mai predispuși la accese de furie. Pentru realizarea acestei cercetări, oamenii de știință de la Universitatea Chicago au realizat teste de sânge pentru 70 de persoane care sufereau de tulburare explozivă intermitentă – diagnostic psihiatric pentru actele scurte de agresiune. Afecțiunea, caracterizată ca un eșec de a rezista impulsurilor agresive, a fost identificată recent. Dar, potrivit unui studiu realizat de Harvard Medical School și University of Chicago, publicat în anul 2006, mai mult de trei milioane de britanici se confruntă cu această tulburare.
Ultimele studii, publicate în urmă cu două săptămâni, au arătat că oamenii cu acestă afecțiune au înregistrat un nivel mai ridicat de citokină, în comparație cu cei care nu sunt predispuși la accese de furie Studiul sugerează o legătură directă între inflamație și agresivitatea umană, spun cercetătorii în studiul publicat în JAMA Psychiatry. Cu alte cuvinte, inflamația ar putea face oamenii să fie nervoși. În cazul în care se declanșează accesele de furie, cercetătorii sugerează că, decât să încerce să se calmeze, persoanele care suferă de această stare ar trebui, mai degrabă, să ia o aspirină, pentru a potoli izbucnirile. Această acțiune este recomandată pentru că aspirina blochează procesul chimic al inflamației, la fel ca medicamentele nonsteroidiene, cum ar fi ibuprofenul.
"Nu știm încă dacă inflamația declanșează sentimentul de agresivitate sau sentimentele agresive duc la inflamație, dar este o indicație redutabilă că cele două sunt conectate biologic", a declarat profesorul Emil Coccaro, de la Universitatea din Chicago, care a coordonat acest studiu.
Pe de altă parte, există persoane sceptice care subliniază că acest cel mai recent studiu a fost efectuat pe un număr prea mic de persoane pentru a avea rezultate semnificative.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















