Fundasul camerunez Nana N*Gassam Falemi a semnat, ieri, un contract pana la sfarsitul sezonului cu gruparea FC Vaslui, ocupanta locului 15 in clasamentul Diviziei A.
Internationalul camerunez a intrat in programul de pregatire a formatiei vasluiene, iar oficialii gruparii asteapta cartea verde din Grecia. Falemi a evoluat ultima oara la echipa elena Ergotelis Creta. De asemenea, atacantul Sabin Ilie este foarte aproape de a semna un contract cu FC Vaslui.
Tehnicianul vasluienilor, Mircea Rednic, a declarat ca Falemi va fi folosit ca mijlocas. Pe langa fostul jucator al Stelei si Sabin Ilie, vasluienii doresc sa mai transfere cativa jucatori, dar tranzactiile se vor efectua cel mai probabil in pauza competitionala. -Falemi va juca pe postul de mijlocas la inchidere. Consider ca aducerea lui Falemi si eventuala achizitie a lui Sabin Ilie vor intari echipa. Voi mai avea si alte discutii cu jucatori liberi de contract, dar cel mai probabil viitoarele transferuri vor fi facute in pauza competitionala-, a declarat Rednic.
Fundasii George Soltuz si Irinel Voicu, plecati de la formatia vasluiana dupa numirea lui Mircea Rednic, s-au reintors la echipa. Vasluiul, la fel ca si Pandurii, nu are nici o victorie in Divizia A, primind pana acum 12 goluri. Etapa urmatoare FC Vaslui se va deplasa la Pitesti pentru confruntarea cu FC Arges. Dar pana atunci, va mai disputa un meci in saisprezecimile Cupei Romaniei contra echipei a doua a Gloriei Bistrita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















