
Antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, a ridicat deja de două ori trofeul Ligii Campionilor deasupra capului, în 2004 cu FC Porto și în 2010 cu Internazionale Milano. Portughezul este, însă, hotărât să nu se oprească aici și își dorește ca la finalul acestui sezon să repete această performanță alături de Real Madrid. Mourinho consideră că, dacă va reuși acest lucru, va deveni cu adevărat „The Special One”. „Mi-ar plăcea să câștig Liga Campionilor pentru a treia oară cu o a treia echipă, iar în acest mod numele meu va avea un loc special în istoria fotbalului. Voi reuși acest lucru”, a declarat Mourinho. Antrenorul a reușit să câștige cele două trofee ale Ligii Campionilor la cârma unor formații muncitoare, unde tactica și dăruirea și-au spus cuvântul. Acum, misiunea sa este mai dificilă din acest punct de vedere, deoarece trebuie să lucreze cu fotbaliști de top ai lumii, despre care spune, însă, că reușește să le facă față: „Jucătorii mă respectă. Ei se văd ca niște vedete ale fotbalului și mă văd și pe mine la fel. Nu este ușor să conduci un astfel de vestiar dacă nu ești la fel. Nu există nicio diferență de statut între mine și ei”, a dat asigurări Mourinho.
Investiții pe măsură
Cu toate că jucătorii din curtea lui Real Madrid sunt aleși pe sprânceană, spaniolii nu se mulțumesc și au în plan să mai transfere câțiva fotbaliști de certă valoare în viitorul apropiat. Primul de pe lista antrenorului portughez este atacantul lui Manchester United, Javier „Chicharito” Hernandez, în schimbul căruia este dispus să achite nu mai puțin de 30 de milioane de lire sterline. „Managerul scoțian al Manchester United, Alex Ferguson, este disperat să-l țină pe mexicanul de 22 de ani pe Old Trafford. United vrea să-i ofere un nou contract pe cinci ani, triplându-i salariul, de la 25.000 de lire sterline, la 75.000. Dar Real este pregătită să-i ofere dublu și să plătească și pentru transfer, ceea ce reprezintă de cinci ori mai mult față de suma dată de United grupării Chivas, în urmă cu 18 luni, adică șase milioane de lire sterline”, a notat publicația britanică „The Sun”.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















