Săritură peste podium
Echipa feminină a României nu a reușit să câștige o medalie la Campionatul Mondial de gimnastică de la Tokyo, terminând finala doar pe poziția a patra. Titlul mondial a revenit Statelor Unite ale Americii, cu 179.411 puncte, pe doi s-a clasat Rusia (175.329 p.), iar China (172.820) a câștigat bronzul. România a fost în urma asiaticelor „la milimetru”, obținând punctajul 172.412, rezultat care le-a trimis pe gimnastele noastre pe locul patru. Dacă Ana Porgras a obținut cel mai bun rezultat al echipei la paralele și bârnă, 14.066, respectiv 15.300, „veterana” Cătălina Ponor și-a reconfirmat valoarea și a obținut cele mai bune punctaje la sol (14.633) și sărituri (14.933). Din păcate, Raluca Haidu a fost singura dintre gimnastele noastre care a coborât sub 13.00, fiind notată cu 12.966 în proba de paralele.
La precedenta ediție a Campionatului Mondial, România a obținut tot locul patru în finala pe echipe, iar podiumul a fost ocupat de aceleași formații ca și acum, însă în altă ordine. Atunci, Rusia a luat medaliile de aur, SUA a ieșit pe doi, iar China s-a mulțumit, ca și de această dată, cu poziția a treia.
Calificarea în ultimul act al CM presupune și dreptul de participare la Jocurile Olimpice de la Londra, care vor avea loc în 2012. Cu toate că nu au reușit să urce mai sus în proba pe echipe, gimnastele noastre păstrează în continuare șanse la primele poziții în finalele individuale. Raluca Haidu și Ana Porgras se vor lupta pentru medalii mâine, la individual compus, iar Cătălina Ponor și Amelia Racea vor concura duminică la bârnă, respectiv sol.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















