Marin Predusel – mesterul instrumentelor de suflat

La 54 de ani, Marin Predusel este unul dintre cei mai cunoscuti mesteri populari din tara. De mai bine de 40 de ani, canta la majoritatea instrumentelor de suflat, iar de 15 ani a devenit unul dintre cei mai priceputi constructori de fluiere, ocarine si cimpoaie. Nu lipseste niciodata de la nici un targ al mestesugarilor organizat in tara, la fel cum nu prea rateaza nici unul dintre turneele internationale la care este invitat in calitate de membru al Ansamblului -Doina Bucurestiului-. Marea lui mandrie este ca are urmasi in copiii sai, iar marele regret este ca tinerii de azi nu mai acorda nici o importanta traditiei.

L-am intalnit prima oara pe Marin Predusel la o tabara de creatie in Muzeul Satului. Manuia lutul cu o dexteritate greu de dobandit, incercand astfel sa insufle si copiilor adunati in jurul sau dragostea pentru muzica si pentru construirea instrumentelor. Apoi, zilele trecute l-am revazut in acelasi loc, la Targul de toamna. Dintr-un colt al muzeului rasuna o doina cantata dumnezeieste la fluier. Nu era mesterul Predusel, ci Daniel, baiatul lui cel mare, care -a devenit azi mai bun decat profesorul lui-, dupa cum ne-a marturisit cu mandrie tatal-profesor.

Primul fluier l-a cumparat dintr-un artizanat din Gara de Nord

Marin Predusel ne-a marturisit ca niciodata el sau familia sa nu s-ar fi gandit ca va ajunge sa cante, mai ales intr-un ansamblu de profesionisti. Isi aminteste si acum de horele din satul natal, Troianul, judetul Teleorman, cand nu facea altceva decat sa zburde -printre batranii care jucau-. La fel de bine isi aminteste insa si de cel care canta acolo de fiecare data si de melodiile care i s-au intiparit in minte pana astazi: -Mi s-au imprimat foarte multe melodii pe care le-am pus pe instrument mai tarziu.- Nimeni din familie nu a mai cantat inaintea sa, dar asta nu l-am impiedicat sa invete si, mai mult, sa devina foarte bun in ceea ce face. La 14 ani, cand a venit sa faca scoala in Bucuresti, melodiile pe care le-a auzit in copilarie in satul natal ii sunau la fel de clar in minte si atunci a decis sa incerce sa le redea cumva. -La doua saptamani, ma duceam acasa si am vazut un fluier la un artizanat in Gara de Nord. Era un artizanat chiar cum coboram din tren, si am pus ochii pe el. Imi doream un fluier sa vad daca pot sa cant, daca pot sa reproduc melodiile pe care le aveam in minte-, isi aminteste azi mesterul popular. Nu a fost deloc usor, mai ales ca primele sale reprezentatii, date -in curtea scolii-, au fost un esec total: -Ma certam cu copii de multe ori ca nu le placea, ca daca nu stiam sa cant, mai mult galagie faceam.- Insa dupa ce a invatat sa cante prima melodie, satisfactia a fost atat de mare, incat: -Dupa aceea mi-am luat ocarina si mai tarziu mi-am luat si cimpoi.-

Povestea primului cimpoi

Cimpoiul este azi instrumentul de suflet al lui Marin Predusel. -Este pasiunea cea mare-, iar acest lucru poate fi usor observat atunci cand incepe sa-ti cante o doina. Fara sa fie lipsit de modestie, el insusi spune ca: -La cimpoi am un dar deosebit. Nu stiu daca exista altul mai bun. Toti instrumentistii mi-au zis ca <la cimpoi esti unicul>.-Atasamentul fata de acest instrument se datoreaza lui Dumitru Stanciu, si el instrumentist, pe care l-a auzit la radio interpretand o doina. Mesterul Predusel spune ca nu a auzit ceva mai frumos decat doina cantata cu un cimpoi, iar dupa ce l-a asculatat pe batranul Stanciu, -am zis ca trebuie sa-mi iau si cimpoi.- Cu ajutorul lui Ion Laceanu a reusit sa ajunga in Alunis, Prahova, la Dumitru Stanciu, care la vremea aceea avea 84 de ani. Acesta i-a promis ca-i face un cimpoi, numai ca a murit inainte de a-l termina. Dorinta de a avea instrumentul era atat de puternica, incat nu a renuntat si -m-am dus la Pucioasa la Victor Udrea. Si mi-a facut un cimpoi care m-a costat 1.200 de lei.- Cu instrumentul achizitionat in 1976 a cantat pana in 1996 la toate concursurile si turneele la care a participat. Astazi, primul sau cimpoi este undeva in Japonia si nu ar fi renuntat la el daca -nu incepea sa scape aer- si -daca nu se ivea o ocazie asa buna.- El povesteste ca la un spectacol sustinut in Spania -au venit niste japonezi care voiau un cimpoi si care mi-au oferit bani frumosi pe el: 200 de dolari in 1996.-

Peste 20 de premii importante

De-a lungul timpului, nici unul dintre instrumentele de suflat, fie ca e vorba de ocarina, caval, fluier, pai sau cimpoi, nu a ramas un mister pentru Marin Predusel. Rand pe rand, a invatat sa doineasca si sa horeasca la fel de bine cu oricare dintre ele. A facut Scoala Populara de Arta, apoi -m-am dus la Casa de Cultura, care se numea pe vremea aceea <16 Februarie> si era o formatie acolo care canta si l-am gasit pe dirijorul Traian Tarcolea si m-am tinut acolo de ei pana am invatat sa mai cant, pana m-am mai pus pe picioare.- A urmat mai tarziu alta casa de cultura, -Nicolae Balcescu-, ansamblul -Perinita-, care era de amatori si, in cele din urma, -m-am inrolat in Ansamblul <Doina Bucurestiului> in *85 sau *86. Si aici sunt si astazi, si am facut foarte multe turnee cu ei prin Europa.- A debutat la festivalul -Cantarea Romaniei- -pentru ca asa era pe vremea aceea-, ulterior castigand numeroase premii la cele mai mari concursuri atat din tara, cat si din strainatate. Pentru el insa, cel mai important trofeu este -Colierul de aur-, castigat cu ansamblul in 1995 la Dijon, -acolo unde se organizeaza cel mai mare festival de folclor din lume-. A fost singura data cand Romania a reusit sa ia premiul cel mare din 43 de tari participante. Marin Predusel isi aminteste ca atunci dirijorul, George Georgescu, i-a pus sa pregateasca un program special, pe care l-au conceput in drumul spre Franta.

Ajunsi acolo, -am facut un fel de parada a instrumentelor si am ridicat sala in picioare cu aplauze, dar noi nu ne-am dat seama ca la sfarsitul festivalului, juriul format din specialisti din mai multe tari, ne va da noua trofeul. Nu ne-am gandit nici o clipa ca noi vom castiga colierul de aur.-

Dupa revolutie a inceput sa-si faca singur instrumentele

Dupa ce interpretarea melodiilor la oricare dintre instrumentele de suflat nu a mai ridicat nici un fel de problema, mesterul popular a inceput sa invete sa le construiasca. Lacatus-mecanic la baza, imediat dupa revolutie a ramas fara loc de munca si astfel a avut un motiv in plus sa se apuce de altceva. Nimic nu era mai la indemana decat instrumentele muzicale, pentru ca -stiam sa cant si mi-a venit ideea in felul urmator: eu facand turnee cu ansamblul in afara, imi cumparam instrumente, si atunci am zis ca as putea vinde-, mai ales ca peste tot pe unde mergea, fie ca era in Franta, fie in Italia, -gasesti acolo oameni care vand instrumente.- In plus, -daca ansamblul merge, de ce sa mai cumpar fluiere si sa dau banii? Ia sa ma apuc eu sa fac.-

Mai intai a inceput cu construirea ocarinelor despre care mai stia cate ceva de la un consatean de-al sau la care mergea in copilarie. -Odata, am scapat prin curte pe la el si l-am intrebat ce face, iar el mi-a zis <Fac carine, taica>. M-am uitat la el cum lucra, avea un fus conic si le baga cu mana pe fusul ala si le facea.- Cu toate acestea, modul in care trebuia facute aceste instrumente era destul de vag in mintea sa. Isi mai amintea si ca -am vazut cum le ardea in vatra cu coceni de porumb-, insa -nu pot sa spun ca am furat meserie de la el, pentru ca eu atunci nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa fac asa ceva. Nici prin minte nu mi-a trecut.- Timp de doua luni de zile s-a chinuit sa-i dea de capat, si pentru ca nu reusea sa inteleaga cum sa faca ca sa si cante si sa aiba forma, -veneam la magazin la Muzeul Satului, unde era doamna Flori si ea imi tot spunea ca mai trebuie lucrata-. Dupa un timp, a descoperit secretul ocarinei, pe care ni l-a impartasit si noua -nu aveam manuiala lutului ca sa iasa cum trebuie, ca si aici este o arta. Trebuie sa mesteresti lutul ca sa dai forma ocarinei.-

Prunul are cel mai bun lemn pentru fluier

A urmat apoi sa desluseasca si arta de a face fluiere, despre care spune -ca sunt cel mai greu de facut- si tot cu ele -este si cel mai greu de cantat.- Si aici inceputul a fost foarte greu, mai ales ca unul dintre mesterii la care apelase ca sa invete i-a spus ca nu o sa faca fluier nici in 20 de ani. Asta l-a ambitionat insa, si in mai putin de un an putea sa-ti spuna tot felul de trucuri despre acest instrument care nu se construieste fara sa-ti dea bataie de cap. Astfel, primul lucru pe care trebuie sa-l stii este ca -trebuie sa alegi lemnul, sa fie unul de rezonanta, pentru ca nu orice lemn merge.- Marin Predusel spune azi cu mana pe inima ca lemnul de prun este cel cel mai indicat, insa si pe acesta trebuie sa stii sa-l alegi. -Canta dulce, canta cald, nu strident. Prunul de deal in special, care creste pe calcar, pe pietris, caci prunul de ses e mai slab si la fibra, si la cantat.-

Instrumentele sale sunt deja piese de muzeu in Franta si Italia

Talentul pe care il are mesterul Predusel atat la cantat, cat si la construit instrumentele de suflat, nu poate fi contestat. Cimpoaiele, ocarinele si fluierele sale au strabatut lumea in lung si in lat, el ajungand sa fie astazi cunoscut si peste hotare. Nu de putine ori i s-a intamplat ca in timpul concursurilor din strainatate sa vina diferite persoane care doreau sa achizitioneze fie un fluier romanesc, fie un cimpoi. De fiecare data cand se intampla asta, Marin Predusel incearca sa afle si care e motivul pentru care persoanele interesate vor sa cumpere un instrument sau altul, iar pentru cei care canta face si cate o demonstratie. Astfel a aflat ce se va intampla cu fiecare instrument vandut si isi aminteste de cateva cimpoaie care au luat drumul muzeelor din Franta, Spania sau Japonia. -Chiar saptamana trecuta a venit cineva si a cumparat un cimpoi pentru o colectie din Franta. Era cineva de la ambasada Frantei si a spus ca e pentru un muzeu, si nu mi-a dat voie nici sa-l umflu.-

Fiul cel mare duce traditia mai departe

Cea mai mare mandrie a sa este faptul ca baiatul cel mare, Daniel, care astazi are 28 de ani, duce traditia mai departe. Pe langa faptul ca stie azi sa cante la unele instrumente mai bine ca tatal sau, a invatat si el sa dea viata instrumentelor de suflat. -De aproximativ 12 ani am inceput sa fac instrumente-, marturiseste Daniel, care astazi face parte din Ansamblul -Doina Armatei- si are peste 60 de premii, primul obtinandu-l la Muzeul Satului la Festivalul -Hora- in 1995. -Atunci am luat premiul III, si asa am debutat.- Marin Predusel este azi un om implinit si e fericit ca si-a dedicat viata muzicii. E multumit pentru ca stie sigur ca va ramane cineva dupa el care sa duca mai departe mestesugul instrumentelor populare si pentru ca stie ca peste tot pe unde a trecut a lasat ceva in urma.