Ieri, la Constanta, a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Prieteniei Special Olympics 2005, la Sala Sporturilor, in uralele a peste 3.000 de spectatori. Competitia, organizata de Fundatia Special Olympics Romania si Directia pentru Sport a Judetului Constanta, a reunit sportivi, antrenori, medici si reprezentanti din 11 tari europene. Romania are o delegatie formata din 400 de sportivi Special Olympics, care concureaza la toate disciplinele sportive din concurs: fotbal, tenis de masa, atletism, bocce si gimnastica.
Ieri, la Sala Sporturilor din Constanta a invins spiritul olimpic, pentru ca atunci cand a fost inaltata flacara olimpica, sportivii cu dizabilitati intelectuale au stiut ca si ei vor si pot sa castige. La cursa pentru flacara, dar si la intreg spectacolul de ieri, au participat sportivi Special Olympics, reprezentanti ai fortelor de ordine din Constanta, oameni obisnuiti si personalitati locale.
Jocurile Prieteniei Special Olympics se desfasoara in Constanta in urmatoarele locatii: Stadionul -Gheorghe Hagi-, Facultatea de Educatie Fizica si Sport si Complexul Sportiv Tomis.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















