
Statele africane învecinate Zimbabwe par hotărâte să prevină izbucnirea unui război civil în această țară, război care ar putea porni din cauza fraudării alegerilor. Astfel, Africa de Sud și Mozambic au interzis accesul unui vas chinezesc în porturile lor, vas ce transporta arme pentru Zimbabwe, de teamă că acestea ar putea fi folosite împotriva populației de dictatorul zimbabwean Robert Mugabe. Acum vasul încearcă să primească permisiunea de a acosta în Namibia sau Angola, dar se pare că SUA fac presiuni asupra acestora pentru a nu-l primi și pentru a reduce astfel șansele lui Mugabe de a rămâne la putere. Între timp, în Zimbabwe, liderul opoziției, care se pare că a câștigat alegerile, Morgan Tsivangirai, a cerut ONU să intervină în această țară, din cauza faptului că Mugabe a declanșat deja o represiune violentă împotriva simpatizanților opoziției, deja 10 dintre ei fiind uciși, sute arestați, iar populația terorizată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















