Home Social Noi promisiuni: perdele forestiere pe lângă autostrăzi și drumuri

Noi promisiuni: perdele forestiere pe lângă autostrăzi și drumuri

DISTRIBUIŢI

Autostrăzile și drumurile naționale vor fi mărginite de perdele forestiere în baza unui program național ce va începe în primăvara acestui an și care prevede, într-o primă etapă, plantări de arbori pe o lungime de 870 de kilometri, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga.
'La nivel național sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naționale și județene. În prima etapă a fost aprobat Programul național de realizare a perdelelor forestiere a autostrăzilor și drumurilor naționale pentru 870 de kilometri. Pentru acestea avem întocmite studiile de fezabilitate și avem fondurile necesare', a afirmat Lucia Varga.
Sumele alocate pentru acest an se ridică la 30 de milioane de lei, urmând ca finanțările să continue pe parcursul derulării programului.
Ministrul a mai spus că programul va include în etapa a doua plantarea de perdele forestiere și de-a lungul drumu­rilor județene.
La rândul său, președintele Consi­liului Județean Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a declarat că programul este binevenit pentru autoritățile locale, în condițiile în care anual se cheltuiesc sume importante de bani pentru operațiunile de deszăpezire a drumurilor.
'Cu aceste perdele forestiere care se fac pe marginea drumurilor vom avea un ajutor enorm. Nu vom mai folosi atât de mulți bani la deszăpeziri', a spus președintele CJ Hunedoara.
În ceea ce privește județul Hunedoara, primele drumuri pe lângă care vor fi plantate perdele forestiere sunt DN 7 și DN 68A.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.