
Imaginea celei mai populate țări din lume a mai suferit două lovituri care se adaugă la cea primită recent după reprimarea violentă a revoltelor din Tibet. Astfel, conform ultimelor date, China deține și recordul de a fi țara cu cele mai multe persoane executate anul trecut, dar și tristul record de a fi devenit cel mai mare poluator din lume. Datele oficiale furnizate de guvernul chinez indică faptul că 470 de cetățeni chinezi au fost executați anul trecut, deși specialiștii în problemele chineze și organizațiile pentru apărarea drepturilor omului pretind că cifra e cu mult mai mare. Pedeapsa cu moartea se acordă foarte ușor în China, pentru 60 de infracțiuni, spre exemplu mita primită de înalții oficiali pedepsindu-se și ea cu moartea. Totuși, China se poate consola cu gândul că nu are cele mai barbare pedepse cu moartea, acest titlu fiind deținut de Iran, unde se practică spânzurătoarea și uciderea cu pietre. Cel de-al doilea titlu prea puțin onorific al Chinei este acela de a fi devenit cel mai mare poluator din lume, cel puțin conform unui studiu al Universității din California. Creșterea sa economică ce durează de câteva decenii, printre cele mai rapide din lume, presupune o activitate industrială intensă și realizată de multe ori fără grijă față de mediul înconjurător, astfel că statul chinez se poate lăuda că a depășit SUA în acest domeniu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















