Home Economic-Financiar Anvelopele de iarnă reduc distanța de frânare pe zăpadă cu 31 metri

Anvelopele de iarnă reduc distanța de frânare pe zăpadă cu 31 metri

DISTRIBUIŢI

Distanța de frânare a autovehiculelor scade cu până la 50% atunci când mașina este echipată cu anvelope cores­punzătoare sezonului în care sunt folosite, arată testele efectuate de specialiștii Michelin. Aceleași teste, prezentate la un seminar pe tema siguranței rutiere, arată că, în sezonul rece, în cazul în care mașina este echipată cu anvelope de iarnă, distanța de frânare poate fi redusă cu 6 metri  pe un carosabil umed și cu 31 de metri pe o șosea acoperită de zăpadă, comparativ cu situația utilizării unor anvelope care nu sunt concepute special pentru iarnă.
Echiparea autovehiculelor cu anvelopele corespunzătoare condițiilor severe din timpul iernii crește fiabilitatea vehiculului în trafic și scade riscul accidentelor. „Anvelopele de iarnă sunt concepute special pentru rularea pe un carosabil dificil în timpul iernii. Caracteristicile lor duc la îmbunătățirea frânării, a tracțiunii și a manevrabilității vehiculului, comparativ cu anvelopele de vară sau cele all-seasons“, a declarat Cedric Binoit, director comercial Michelin România și Balcani.
Potrivit specialiștilor, la aceste performanțe ajută atât compoziția cauciucului anve­lopelor de iarnă cât și lamelele cu care sunt prevăzute.
Anvelopele de iarnă conțin un amestec de cauciuc cu silica ce le menține flexibilitatea în timpul iernii. Este important ca atunci când temperaturile scad, anvelopele să rămână flexibile, reducând astfel semnificativ distanța de frânare și sporind aderența. Pentru a îmbunătăți tracțiunea și manevrabilitatea autovehiculului, anvelopele de iarnă sunt prevăzute cu lamele care acționează ca niște „gheare“ care se înfig în zăpadă.
Anvelopa de iarnă reprezintă singurul contact al vehiculului cu solul iar această suprafață de contact este de aproximativ 150 cm2, adică de mărimea unei palme. Deoarece anvelopele reprezintă singura suprafață de contact cu solul acoperit cu gheață și zapadă, alegerea celor mai potrivite anvelope de iarnă sporește siguranța în trafic.
Păstrați distanța!
Specialiștii amintesc șoferilor că în condiții de iarnă, distanța între vehicule și modalitatea de frânare sunt diferite, astfel că trebuie păstrată o distanță mai mare față de celelalte mașini.
Pentru o mai mare siguranță, în condiții de iarnă, experții recomandă să se mărească această distanță de 3,5 ori.
Pentru a nu pierde controlul mașinii se recomandă să se mențină o viteză scăzută și constantă în curbă. Se poate accelera din nou abia când se iese din viraj.
Pentru a prelua controlul atunci când derapează roțile din față, se încetinește. Dacă se pierde controlul roților din spate, la o mașină cu tracțiune pe față, se accelerează ușor pentru a recăpăta controlul. În cazul mașinilor cu tracțiune pe spate, se ridică ușor piciorul de pe accelerație până când roțile din spate și-au recăpătat controlul. Apoi, se accelerează ușor pentru a menține viteza. În niciun caz nu trebuie să frânați, acest lucru determină de­ze­chilibrul axei spate, spun experții.   

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.