
O nouă etapă a protestelor anti-chineze și pro-tibetane a avut loc ieri la Londra, când manifestanții care protestau față de abuzurile guvernului chinez în provincia Tibet au încercat să stingă flacăra olimpică folosind un extinctor. Manifestații de acest gen au avut loc pe parcursul întregii zile de ieri – au fost afișate steaguri tibetane și s-au făcut auzite scandări de genul "Tibetul liber" sau "Opriți crimele din Tibet". În momentul în care flacăra olimpică a trecut prin dreptul protestatarilor, aceștia au încercat să o stingă și s-au angajat în confruntări violente cu polițiștii care o păzeau, aceștia fiind la rândul lor în număr de câteva sute. Anterior, câteva zeci de protestatari încercaseră chiar să răstoarne un autobuz exact pe ruta pe care se știa că va fi purtată flacăra, dar poliția a intervenit în forță și a făcut câteva arestări, ducând numărul manifestanților arestați la 15. În drumul său către Beijing, capitala Chinei, în care se va desfășura Olimpiada de Vară de anul acesta, e foarte probabil ca acest tip de demonstrații să mai apară, cel mai probabil în marile orașe occidentale, dar și în capitala indiană New Delhi. Acest gen de evenimente reprezintă o adevărată pată pe obrazul Chinei, cu ocazia celui mai important eveniment pe care îl găzduiește.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















