Cristian Chivu este convins ca, la finalul actualului sezon, AS Roma va castiga cel putin un trofeu. Totodata, internationalul roman a precizat ca echipa la care evolueza si-a imbunatatit considerabil jocul. -Campionatul este lung, iar in acest sezon exista posibilitatea de a castiga un trofeu, cum ar fi titlul national, Cupa UEFA sau Cupa Italiei. Noi, jucatorii, credem ca este posibil, pentru ca de fiecare data cand intram pe teren ne gandim la victorie, avem mentalitatea necesara, credem in tot ceea ce facem-, a spus Chivu.
Fundasul roman a negat ca ar fi spus, in sezonul trecut, ca va pleca de la Roma daca nu va exista un proiect pentru imbunatatirea rezultatelor. -Uneori presa exagereaza. Nu am spus niciodata ca voi pleca de la AS Roma, daca nu va exista un astfel de proiect, am spus ca o grupare ca AS Roma trebuie sa aiba un proiect, ca trebuie sa aiba un obiectiv-, a mentionat internationalul roman.
Chivu a vorbit si despre tratamentul pe care l-a urmat in Olanda, dupa accidentarea suferita la muschii aductori, spunand ca s-a tratat la acelasi medic la care a apelat in urma cu patru ani, cand a avut probleme la spate. -Acum am o problema la muschii aductori, in urma unei cazaturi intr-un meci cu Brescia, disputat in urma cu trei luni. Dupa acest tratament, nu mai am dureri, dar cred ca va mai fi nevoie sa merg la control, la Amsterdam-, a marturisit Chivu.
Referitor la meciul pe care AS Roma il va disputa in aceasta seara, in compania formatiei Aris Salonic, in mansa secunda a turului I al Cupei UEFA, Chivu a spus: -Chiar daca in tur am invins cu 5-1, nu trebuie sa subevaluam aceasta echipa. Desigur, rezultatul ne face sa privim meciul retur putin mai linistiti-.
AS Roma ocupa locul 10 in campionatul Seriei A, cu opt puncte in cinci etape, la sapte puncte diferenta de lider, Juventus Torino, echipa la care joaca atacantul roman Adrian Mutu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















