Home Știință Militanții Hamas ar accepta pacea

Militanții Hamas ar accepta pacea

DISTRIBUIŢI

După cele două întâlniri pe care le-a avut cu Khaled Meshal, lider al grupării palestiniene Hamas, fostul președinte american Jimmy Carter a declarat că această grupare ar accepta condiționat un eventual acord de pace care ar crea un stat palestinian în teritoriile ocupate de Israel în 1967. Acest anunț e cu atât mai surprinzător cu cât Hamas, grupare considerată teroristă de America și Israel, are drept obiectiv oficial crearea unui stat care să cuprindă toată Palestina și deci distrugerea statului Israel. În plus, Hamas, care controlează teritoriul palestinian Gaza, duce o luptă dură cu Israelul, pe care îl atacă aproape zilnic cu sute de rachete artizanale, primind în schimb raiduri terestre și aeriene care îi vizează și deseori îi ucid membrii. De asemenea, un embargo total a fost instituit asupra Fâșiei Gaza ca retaliere pentru aceste atacuri ale Hamas. Nu este prima dată când Hamas dă un semnal că ar accepta o eventuală pace cu Israelul, dar cele două nu au ajuns nici măcar la stadiul de discuții, statul evreu refuzând să discute cu gruparea palestiniană până nu renunță la terorism, iar Hamas nerecunoscând dreptul acestuia de a exista. Totuși, Hamas ar accepta chiar și o pace negociată de președintele palestinian Mahmud Abbas, la care ea să nu ia parte, dar dacă se îndeplinesc anumite condiții, cea mai importantă fiind un acord al populației palestiniene în acest sens.Vizita lui Jimmy Carter în Orientul Mijlociu, deși criticată de mulți, reprezintă atât un nou tip de mediere, care chiar dacă nu e făcută la nivel oficial, e importantă prin statutul mediatorului, care e un fost președinte american, cât și prin faptul că e implicată și Hamasul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.