
Inventatorul celebrei arme de asalt AK-47, Mihail Kalașnikov, și-a exprimat regretul privind consecințele invenției sale, într-o scrisoare trimisă patriarhului Kiril al Rusiei cu jumătate de an înainte de deces, scrie cotidianul Izvestia, relatează AFP. "Durerea mea este de nesuportat (…): dacă arma mea a răpit viața unor oameni, înseamnă că eu, Mihail Kalașnikov, fiu de țăran, creștin ortodox, sunt responsabil de moartea acestor oameni, chiar dacă erau dușmani?", se întreba Kalașnikov în scrisoarea datată 7 aprilie și citată de cotidianul Izvestia. Purtătorul de cuvânt al Patriarhului, Aleksandr Volkov, a confirmat că Mihail Kalașnikov i-a trimis o scrisoare liderului Bisericii ortodoxe ruse în care și-a exprimat preocuparea privind consecințele folosirii armei sale. "Patriarhul i-a răspuns într-o scrisoare privată", a adăugat el, fără alte comentarii suplimentare.
Arma de asalt Kalașnikov, inventată în 1947, a fost produsă, potrivit unor estimări, în 100 de milioane de exemplare în lume. Arma a devenit simbolul luptei pentru independență și se află pe numeroase drapele, printre care cel al Mozambicului, sau al mișcării șiite libaneze Hezbollah.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















