Prefectul județului Călărași, George Iacob, a declarat, luni, după audierile în comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din Călărași, că reconstituirea dreptului de proprietate în zona Nana s-a făcut legal, din punctul său de vedere.
"Din punctul meu de vedere, reconsitutuirea dreptului de proprietate s-a făcut legal în Nana. Restul tranzacțiilor, nu pot spune nimic, nu le-a făcut instituția noastră. Înțelegerile private sunt private, instituția prefectului nu are niciun amestec în înțelegerile lor", a declarat George Iacob.
Prefectul a spus că nu i s-au cerut documente legate de achiziția terenului de către fiica președintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu.
El a mai arătat că este normal să existe titluri de proprietate ai căror proprietari să fie decedați, dat fiind timpul care a trecut de la colectivizare. "Este normal ca, în multe situații, autorul să fie decedat, dar asta nu înseamnă că el nu are urmași și sunt trecuți ca moștenitori", a explicat George Iacob.
Prefectul județului Călărași a declarat, la finalul audierilor, că reprezentanții comisiei de anchetă Călărași au dorit informații despre punerea în posesie a unor suprafețe, pe teritoriul comunei Nana.
El a menționat că a pus la dispoziția parlamentarilor o parte din documente, și anume hotărâri ale comisiei județene de fond funciar, care privesc validarea unor suprafețe de terenuri, urmând ca în perioada următoare să aducă și alte documente, în condițiile în care este vorba despre o perioadă lungă de timp, 1990-2013.
Iacob a menționat că aceste terenuri, din datele pe care le are, nu au aparținut Institutului Fundulea și că nu există nici cereri din partea Parchetului.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















